Copilul şi frica de medic

Educaţie - 26 Septembrie 2008

• Înapoi
• Printează
• Trimite unui prieten

"Dacă  nu papi tot, chem nenea doctorul să iţi facă o injecţie!"...Vi se pare cunoscută replica? Mie mi se pare...crudă! Si dincolo de toate acestea, mi se pare non-educativă şi în disonanţă cu tot ce înseamnă actul educativ.

Din păcate, întâlnirile copilului cu medicul sunt adeseori însoţite de suferinţa fizică, indiferent dacă vorbim de manevre medicale preventive sau curative, de boală în sine. Vaccinările sunt printre primele manevre medicale care sunt însoţite de suferinţa fizică. Copilul înregistrează informaţia, indiferent de vârsta pe care o are şi o pune în relaţie cu halatul alb, cu mirosul specific, cu vorbele mamei "mergem la doctor".  Puţini sunt acei copii care nu se sperie în cabinetul medicului. Reacţia copilului depinde foarte mult de relaţia pe care o stabilesc părinţii lui cu medicul, de abilităţile pediatrului de a primi într-un spaţiu confortabil copilul, de abilităţile părintelui de a pregati ritualul mersului la doctor, indiferent de vârsta copilului. Uneori copilul poate reacţiona prin plânset fie doar şi datorită faptului că are un obiect metalic rece pe piele (stetoscopul).

Atitudinea părintelui atunci când urmează o vizită la medic este foarte importanta pentru copil. Indiferent de vârsta copilului, este important să ii spunem ce urmează să se întample şi care sunt motivele pentru care mergem la medic. Chiar dacă nu va înţelege tot ceea ce i se spune, copilul aude şi integrează tonalitatea vocii mamei, se simte în siguranţă. Evident că vor continua să existe momente tensionate, că puiul va plânge când i se administrează un tratament injectabil, însă va avea confortul psihic. În prezent, există multe forme de tratament nonintruzive, astfel încât, parintele îi poate comunica medicului că alegerea sa este de a evita pe cât se poate tratamentul injectabil. De aceea, este bine să alegeţi un medic pediatru care are, pe lângă competenţele profesionale, atitudini şi proceduri care vin să încurajeze relaţia dintre el şi pacientul-copil.

De Cristina Popescu

Citeşte restul articolului aici