Numar total de intrebari:

• 

  "BUNA ZIUA,STIMATA DOAMNA DOCTOR" de ENACHE AURELIA, 13 Iunie 2011

  Vreu sa stiu ce se intampla cu fetita mea de 4 anisori.Am dus-o la camin o saptamana dupa o pauza de cateva luni de zile. Educatoarea mi-a zis ca plange fara motiv dar nu i-am dat atentie punand pe seama acomodari.Urmatoarea saptamana am tinut-o acasa si am observat ca atunci cand doarme este agitata in somn geme si se foieste des si i-si intinde piciorusele incordindule.A doua zi sa trezit din somn plangand si nu stiam cum sa o calmez.Am intrebat- ce are,daca o doare ceva,iar ia mi-a zis ca nu poate sa se abtina din plas si ca nu o doare nimic.Va rog din suflet sa-mi spuneti ce se intampla cu copilul meu si ce trebuie sa fac.MULTUMESC.CU RESPECT.

  Care a fost motivul pentru care a luat pauza? Nici un copil nu plange fara motiv, plansul este un alt limbaj, o modalitate a copilului de a exprima ceea ce nu poate spune in cuvinte. El pune in evidenta tristete, neliniste, o anume suferinta despre care copilul nu poate vorbi si pe care nu o poate intelege. Are nevoie sa poata vorbi despre ceea ce i se intampla, sa va poate spune ce anume o sperie sau de cand se simte asa. Pentru aceasta este nevoie insa sa simta siguranta si incredere si mai ales sa simta ca luati in serios nelinistea ei si ca o credeti ca ceva o sperie. In afara de reintrarea in gradinita s-au petrecut si alte evenimente in familie sau in jurul ei? Copiii sunt foarte receptivi la tot ceea ce se intampla in jurul lor. Intr-adevar poate ca fizic nu o doare nimic, dar exista o suferinta in sufletul ei despre care nu reuseste sa vorbeasca.

  
• 

  "Crize De Afect" de Madalina, 08 Iunie 2011

  Buna ziua! Am o fetita de 2 ani care este foarte agitata, plange din te miri ce motiv, tipa, daca nu fac cum vrea ea imi da palme, ma ciupeste. In schimb, daca plec fara ea chiar si pana la baie, plange pana ma intorc de parca as pleca de tot. Vrea aproape tot timpul sa o tin numai in brate, daca ma vede langa alt copil sau ii spun ceva ce nu ii convine, se incrunta la mine sau ma cearta in adevaratul sens al cuvantului. Are 2 episoade de covulsii febrile, am fost internate pt consult neurologic (care este conform varstei) + EEG (usoare modificari, nu necesita tratament anti-convulsiv). La examenul psihologic mi s-a spus ca prezinta crize de afect, agitatie psiho-motorie, personalitate dominanta, tendinta de agresivitate. Dificultati de atentie si concentrare, dificultati de intelegere. De inteles, pot sa spun ca intelege foarte bine absolut tot, numai ca nu vrea sa puna in practica ceea ce ii spun. As dori sa imi explicati ce inseamna mai exact crizele de afect, deoarece de afectiune nu duce lipsa. In plus, ce este mai exact agitatia psiho-motorie? Nu am plecat foarte lamurita. Ce sfaturi imi puteti da? Va multumesc din suflet!

  Citind ceea ce mi-ati scris, as dori sa va spun in primul rand ca nici un copil nu plange sau tipa fara a avea un motiv, desi aparent asa pare. La aceasta varsta mica, tipatul si plansul, ciupitul, lovitul sunt modalitati ale copilului de a se exprima in absenta capacitatii verbale.Aceste modalitati pun in evidenta anumite trairi (afecte) ale copilului pe care nu le poate controla, care il coplesesc. Cu alte cuvinte, asa cum dvs va simtiti uneori trista, furioasa, speriata si copilul se simte la fel. Mai mult, daca in familie, in jurul lui exista o atmosfera tensionata sau se petrec anumite evenimente si copilul va reactiona la ele, manifestandu-se agitat sau fiind agresiv. Este firesc la aceasta varsta sa existe opozitie, sa reactioneze impulsiv deoarece toleranta la frustrare (reguli si limite) este foarte scazuta. Este nevoie sa puteti comunica mult cu ea, sa ii vorbiti, sa ii explicati, sa pastrati o atitudine calma si constanta. Starea dvs este foarte importanta. Crizele de afect nu se refera la afectiune, ci la incapacitatea copilului mic de a exprima verbal ceea ce simte si de a controla incarcatura emotionala. Copilul mic este impulsiv si reactioneaza imprevizibil. Agitatia psiho-motorie se refera de asemenea la incapacitatea copilului de a-si controla gesturile, miscarile si atitudinea in anumite momente extrem de incarcate de afect. Va recomand sa mergeti cu copilul la un psiholog unde sa poata participa la un demers terapeutic de grup impreuna cu alti copii. A fi in grup il va ajuta sa isi ia anumite repere, reguli si limite.

  
• 

  "Mofturosul, Poate?" de Ana, 07 Iunie 2011

  buna ziua, am un baietel de 3 ani si doua luni. Problema este ca nu prea mananca. Inca de cand am inceput diversificarea a fost reticient la tot ce este nou, de fapt niciodata nu a fost prea mancacios. De-a lungul timpului atat noi familia, cat si pedriata am incercat mai multe moduri de a-l face sa manance, de la diferite mancaruri specifice pentru varsta lui, la analize, vitamine, de mancat impreuna cu alti copii, vara la curte de stat in aer liber, etc. De la varsta de 2 ani a stat cu bunica si incepand din acel moment a facut cam ce a vrut, in sensul ca a mancat mai mult lapte cu cereale, fara cereale, mezeluri cat de cat fara nitrati , nitriti sau azotiti, dar tot fara mancare gatita sau fructe. Cu totul accidental si numai daca avea chef, mai reuseam sa mai manance putina supita sau ciorbita. Daca nu vrea el ceva, nu vrea nici daca il infometezi. Pur si simplu il ia pe NU in brate, chiar fara sa guste mancarea. De o luna suntem la o gradinita particulara, program prelungit. Mi-am inchipuit ca o sa inceapa sa manance, deoarece este lesinat dupa copii. Dar nu a fost asa. In prima zi a incercat sa manance ceva dar nu cred ca nu i-a placut mancarea si de atunci pur si simplu nu mananca. Vrea sa se uite la ceilalti copii cum mananca si atat. In schimb acasa, a inceput sa fie mai cooperant , mananca supita, paste cu carne si sos, dar oricum nu prea mult. Doamnele educatoare spun ca este super cooperant in sensul ca nu plange dupa mami, a inceput sa se imbrace si sa se dezbrace singur, a renuntat la pampers, invata tot ce i se da de invatat, este ascultator, totul pana la mancare. Spune "nu merci mananc acasa". Va rog sa ma sfatuiti ce as putea sa fac, cum sa-l imprietenesc cu mancarea, cand el o miroase, o priveste din toate partile si daca i se pare ceva nu mananca chit ca moare de foame.

  La aceasta varsta, copiii obisnuiesc sa isi singuri anumite repere care pot deveni adevarate ritualuri sau stereotipii. Daca au constatat sau au tras concluzia ca ceva nu le place sau nu doresc pe baza unor motive pe care ei le cunosc si destul de rar le impartasesc celorlalti, este foarte posibil ca multa vreme sa nu renunte la aceasta atitudine. Este important sa pastrati in continuare o varietate de alimente in jurul lui, dvs sa le consumati, sa nu il fortati, dar sa ii treziti interesul pentru a le experimenta. La fel si la gradinita. Alimentatia copiilor deprinde si ea anumite obiceiuri ca toate celelalte aspecte ale dezvoltarii. Pentru aceasta este nevoie insa de constanta si rabdare.

  
• 

  "Probleme De Socializare" de Mihaela C, 04 Iunie 2011

  Buna seara, am un copil de 2 ani si 4 luni care de la 1 an pana la 2 ani a fost la bona, dupa care la 2 ani am decis sa stau cu el acasa. Dar am observat ca de fiecare data cand iesim la joaca cu copiii , el nu vrea sa socializeze. Parca ii este teama. In momentul in care un copil se apropie de el, se retrage sau vine la mine. Inainte nu era asa, dar nu inteleg ce s-a intamplat. Imi puteti spune va rog ce ar trebui sa fac? Ar trebui sa ma ingrijorez sau e ceva normal la unii copii. Va multumesc mult.

  Aceasta varsta este foarte importanta in debutul procesului de socializare si de interactiune cu ceilalti copii. Este o tatonare continua intre incercarea copilului de a ramane langa mama si a se juca doar cu ea si de a cunoaste si alti copii si a se juca cu ei. S-ar putea ca reactia copilului sa nu fie legata de ceilalti copii, ci de dorinta de a ramane langa dvs si de teama de a nu va pierde daca va lasa putin, prin prisma experientei dintre un an si doi ani cand a fost nevoit sa se separe de dvs, ramanand cu bona. Este nevoie ca el sa capete incredere, sa nu mai fie nevoit sa aleaga intre dvs si ceilalti copii.

  
• 

  "Copil F Emotin" de Olteanu Carmen, 01 Iunie 2011

  Buna ziua Am o fetita care merge de 2 ani la gradinita si cu toate ca am " incurajat " educatoarea sa o integreze,deoarece a fost noua in clasa,pima grupa de gradinita a fost in alta clasa,la al 2-lea an am mutat-o in alta clasa (mare tampenie),iar acum cand este pe sfarsite al 2-lea an in aceasta grupa copilul inca are emotii cand intra in clasa,se incalzeste,nu mai aude ca-i zic, parca se sperie de ceva. cum ii pot inlatura anxietatea unui copil. Presupun ca-i era frica si inca-i mai este de o colega violenta si tiganca pe deasupra (locuies in cartier cu tigani multi si nimeni nu le zice nimik fiindca sunt violenti). Nu vorbeste cu mine despre ce o supara,nu are incredere in mine cred sau nu stiu ce este dar nu ii pot afla cauza emotiei. Daca pot fi ajutata cu un sfat in legatuta cu aflarea problemei copilului. Multumesc Olteanu Carmen

  Copii au reactii diferite la schimbare si la nou. Unii dintre ei reactioneaza anxios, devenind mai retinuti, mai pasivi, mai sensibili si in consecinta fiindu-le mai greu sa se adapteze. Cea mai buna modalitate de a o ajuta este aceea de a gasi un context in care sa poata exprima ceea ce simte, ce ii produce teama, cum ar putea fi ajutata. Daca fetita nu are suficienta incredere in ea, aceasta nesiguranta a dobandit-o in timp, inca de cand era foarte mica si nu se va atenua foarte usor, fiind necesara aflarea contextului in care a aparut. Daca aceste manifestari se accentueaza si produc un disconfort crescut copilului, va recomand sa va adresati unui psiholog.