Numar total de intrebari:

• 

  "La 2 Ani Si 5 Luni Nu Vorbeste" de Olteanu, 25 Iulie 2011

  Am un baietel de 2 ani si 4 luni si nu vorbeste.Spune doar "mama, tata,bebe, apa,pa,hai". Intelege tot ce ii spunem si face ceea ce ii spunem. Ne ingrijoreaza faptul ca nu vorbeste. Credeti ca ar trebui sa mergem la medic cu el sau sa mai asteptam? Va multumesc!

  Asa cum am mai precizat si in alte raspunsuri, dezvoltarea limbajului este foarte diferita la fiecare copil in parte. Desi exista niste repere dupa care ne putem ghida, ritmul copiilor este foarte diferit. Sunt copii care la un an si jumatate se exprima usor, iar alti copii de abia in jur de trei ani si jumatate. De asemenea, este important de retinut ca invatarea pasiva a limbajului precede pe cea activa. Cu alte cuvinte, copilul intai asimileaza, retine, intelege si de abia apoi si verbalizeaza. Ceea ce ne-ar putea ingrijora ar fi faptul ca nu ar intelege ce ii spuneti sau ce ii cereti. Daca daca intelege, este nevoie de timp, de rabdare si de o comunicare constanta din partea dvs (povesti, cantece, dialoguri etc). Il va ajuta mult daca va avea posibilitatea de a sta in grupuri de copii cu care sa interactioneze.

  
• 

  "Mergem In Vizita?" de Crina Casleanu, 25 Iulie 2011

  Buna ziua. Am nevoie de un sfat din partea d-voastra.Am un baietel de 2 ani.Pt ca mi s-a terminat concediul de crestere si a trebuit sa ma intorc la munca,iar cresele sunt in vacanta ,l-am dus la tara la mama mea de aprox 1 saptamana.S-a adaptat repede,dar atunci cand ne aude vocile la telefon,ii dau lacrimile.Il vom lua inapoi acasa la inceputul lunii septembrie.Putem merge in vizita,sa-l vedem?Sau ii facem mai rau?Astept cu nerabdare raspunsul d-voastra.Multumesc mult.O zi buna.

  Dat fiind ca este atat de mic si ca pana acum a fost obisnuit cu prezenta dvs este firesc sa reactioneze asa. Este important sa pastrati o comunicare constanta cu el, sa ii vorbiti, sa ii explicati de ce el sta acolo, sa ii spuneti cand veniti, de ce plecati. Chiar daca este asa de mic, faptul ca ii veti vorbi despre ceea ce se intampla cu el sau cu dvs il va ajuta sa se simta linistit si in siguranta. Pentru el este important sa va vada, sa simta ca nu ati disparut, ca nu a ramas abandonat acolo. De asemenea, este important si ceea ce simtiti dvs cu privire la despartirea temporara de el. Legatura cu el este foarte stransa si ceea ce simtiti dvs se transmite si lui.

  
• 

  "Un Sfat" de Pricopi Oana Maria, 21 Iulie 2011

  Buna ziua!Am o fetita de 2 ani si este foarte violenta si nu ma asculta. Daca ii interdic sa nu se mai duca afara prin curte, tipa cat o tine gura si daca vede ca nu o bag in seama vine la mine si ma musca si da in mine. daca are o cana in mana si vrea sa ii dau apa atunci cand cere ea si eu nu pot ca sunt ocupata putin cu altceva, arunca cu cana in mine. In bunica ei a aruncat cu un bat in spate pentru ca a luato de la cadita cu apa ca sa nu se mai ude. Nu stiu cum sa fac ca sa nu mai fie asa agresiva, datim un sfat va rog!

  La aceasta varsta agresivitatea nu are un caracter intentionat, ci reprezinta o modalitate de exprimare a afectelor. Deoarece nu exista inca limbajul care sa ajute copilul sa exprime ceea ce simte, acesta este coplesit de ceea ce simte (furie, frustrare, confuzie, tristete, bucurie) si se manifesta impulsiv sau agresiv. Capacitatea de control si de continere a afectelor se formeaza treptat, in timp, cu sprijinul permanent al adultului care sa poata verbaliza si sa explice copilului ceea ce se intampla cu el. Dobandirea regulilor, limitelor si interdictiilor este un proces de lunga durata. Vorbiti mult cu ea, explicati-i ceea ce simte, de ce este nevoie sa ii interziceti anumite lucruri, de ce in altele exista limite. Ii puteti interzice ferm sa va loveasca, sa ii loveasca pe altii sau pe ea. Conteaza mult si starea dvs in relatie cu ea, pentru ca la aceasta varsta toate emotiilor circula de la copil la mama si invers. Starea dvs o poate linisti sau o poate agita si mai tare. Ea nu are un inteles pentru ceea ce face, dar dvs ii puteti oferi o semnificatie.

  
• 

  "FRICA EXCESIVA" de NICOLETA, 13 Iulie 2011

  Am un baietel de 10 ani si este extrem de fricos dar in acelasi timp foarte sensibil.Ma obisnuisem cu frica lui de intuneric si parca incepea sa nu mai fie asa de grav, dar de 2 saptamani de cand s-a intors dintr-o excursie de la munte nu mai sta nici un minut singur in casa, merge cu mine oriunde, nici apa nu merge singur sa-si ia desi eu stau in permanenta cu el.Mentionez ca nu avea asemenea probleme cu statul singur ziua, ramanea chiar si jumatate de zi singur in casa.Ma gandesc sa merg cu el la un psiholog .Probabil ca si certurile din casa dintre mine si sotul meu il fac sa fie asa sensibil.Daca ma puteti ajuta cu un sfat va multumesc din suflet. Frica lui ma oboseste si pe mine din ce in ce mai mult si am inceput sa fiu foarte ingrijorata.

  Cand ati sesizat pentru prima data ca se manifesta astfel in raport cu anumite situatii? Daca intr-adevar este mai sensibil, atunci este mai receptiv la tot ceea ce inseamna emotii, trairi, afecte, la tot ceea ce se intampla in jurul lui. Ceea ce va pot spune despre fricile copiilor in general este faptul ca de obicei ele nu se refera la obiectul sau persoana in sine fata de care se manifesta frica, ci la o situatie pe care copilul a trait-o, care i-a produs o anumita teama sau confuzie, pe care nu a reusit sa o inteleaga si pe care incearca s-o evite asociind-o cu modul in care s-a produs prima data. El reuseste sa vorbeasca cu dvs despre ceea ce simte, despre frica lui? Este foarte important sa il incurajati, intr-un mod in care sa se simta in siguranta, sa poata exprima ceea ce simte. Daca exista o atmosfera conflictuala, ea poate genera copilului o stare permanenta de nesiguranta si de teama. Daca simtiti nevoia sa merge cu el la un psiholog, va recomand acest lucru, poate reprezenta un sprijin pentru a putea vorbi despre ceea ce intampla.

  
• 

  "Trezitrea Din Ora In Ora La Bebelusul De 7 Luni" de Monica, 06 Iulie 2011

  Disperarea ma face sa nu ma mai bucur de Paul asa cum ar trebui.Eu am vrut sa ma daruiesc cu totul lui si acum trag ponoasele...de 4 luni sunt treaza din ora in ora sau alterneaza 2 ore cu 1 ora. "manaca san" o tine in gura doar pentru confort...nu suge.NU doarme decat la san. ziua este ok,se joaca,manacase ridica in picioare in patut,merge taras prin casa,zambeste,rede,gangureste,are 9 kg,plange dar nu adoarme decat dc il pun la san.Nu mai stiu ce sa fac..sunt un pachet de nervi...obosita...mentionez ca ziua mananca foarte bine...la culcare ii dau sa manace bine...tot ce ma duce capul.Ajutati ma ca o s o iau razna.

  Starea dvs este foarte importanta in relatie cu bebelusul. De obicei, ne gandim cel mai des la ceea ce se intampla cu copilul si cum influenteaza acest lucru pe mama. Dar la fel de bine poate fi vorba despre ceea ce se intampla cu mama sau ce simte ea si modul in care influenteaza copilul. Daca mama este speriata, nelinistita, sub impactul unor schimbari sau evenimente incarcate emotional, atunci nici starea bebelusului nu este calma sau linistita. Daca ati exclus alte motive de natura medicala care sa produca un disconfort copilului, atunci va puteti apleca putin asupra a ceea ce simtiti dvs, cum a aparut aceasta disperare, aceasta stare crescuta de nervozitate si ce va impiedica sa va puteti linisti.