Doctor Silvia Clonda - Medic primar pediatru
Şef serviciu pediatrie CMDTAMP, Str. Washington 8-10
Vă împărtăşesc cu drag din experienţa dobândită de-a lungul anilor în creşterea, îngrijirea şi tratarea copiilor.
Pentru consultaţii la Dr. Silvia Clonda vă puteţi programa la numărul de telefon 0722.789.935
Numar total de intrebari:
Poate ca se teme foarte tare sa nu greseasca si atunci prefera sa respinga din start ideea de a incepe o astfel de activitate. Poate fi o problema legata de increderea in sine. In grupele anterioare cum s-a descurcat la gradinita?
Poate ca fiind cel mai mic, doamna educatoare, fara intentie de altfel, ii transmite in mod inconstient lucrul acesta si ii da de inteles ca se asteapta de la el sa nu poata pentru ca este cel mai mic. Ar trebui sa ii dea ocazia sa faca din activitati ceea ce poate, dar sa nu il trateze privilegiat excluzandu-l din anumite activitati, pentru ca acest lucru il face sa se simta inferior celorlalti si diferit de ei. Sa primeasca exact aceleasi fise ca toti copiii, si sa faca ce poate.
Vorbiti cu el si spuneti-i ca nu este nevoie sa fie la fel de mare ca ceilalti copii si nici sa faca tot ce fac ei, dar nici nu este nevoie sa nu faca doar pentru ca este cel mai mic. Spuneti-i ca este liber sa aleaga ce doreste sa faca si ca poate face cat poate, iar unde nu mai stie poate cere ajutorul. Investiti-l cu incredere sa poata gasi singur solutii in aceste situatii in care se simte confuz sau coplesit.
In ce context a aparut acest refuz?
De obice copiii refuza atunci cand asociaza cu o stare neplacuta traita intr-o anumita situatie.
Refuzul mai poate aparea in relatie cu dvs, ca un refuz de a accepta faptul ca dvs vreti sa faca si el va arate ca nu face si ca face cum vrea el, isi atribuie controlul. Il puteti incuraja sa ia in grija aceasta deprindere, sa se preocupe singur de senzatie si sa mearga singur la olita sau unde face el, sa fie ceva al lui si doar la nevoie sa va ceara ajutorul.
Cum este copilul in general ca fire si in relatie cu altii?
Este necesar sa vorbiti cu el in continuare, chiar daca vi se pare fara rezultat. Este important sa poata intelege ceea ce simte si faptul ca nu se va repeta de fiecare data aceeasi situatie. Este firesc sa se protejeze impotriva disconfortului, dar pe de alta parte va aparea un deranj si mai mare din cauza abtinerii.
Poate ca este bine sa consultati si un psiholog pentru a putea impreuna intelege care ar fi abordarea cea mai potrivta pentru baietelul dvs pentru a-l putea ajuta.
Daca dvs ati putea intelege ce se intampla sau v-ati lamuri asupra refuzului sau, poate ca starea de stres s-ar diminua si i-ati putea transmite si lui o alta atitudine.
Sunt mai multi factori care v-ar putea ajuta sa intelegeti refuzul copilului.
In primul rand este important sa observati care este starea copilului din momentul in care ii vine sa faca caca si se abtine. Este o traire de neplacere? Este speriat? Este mai degraba un joc pe care il joaca cu dvs de-a fac/nu fac?
Apoi, putem pune refuzul pe seama unei trairi neplacute experimentate anterior care il fac sa doreasca sa evite repetarea acelei experiente. Au fost dificultati legate de a face caca, au existat anumite interventii medicale ce au vizat acea zona?
Putem pune refuzul in legatura cu o placere a copilului de a detine controlul, de a se opune si de a hotari el cand si cum face caca. Este o incercare de a prelua controlul asupra ceea ce este in corpul sau si asupra corpului sau. Vorbiti cu el despre ce inseamna a face caca si incurajati autonomia lui in a anunta cand face, in a se aseza pe olita si a fi responsabil cumva de aceste momente.
Putem pune refuzul lui in relatie cu persoana care se ocupa de el, care are grija si care il controleaza cumva in ceea ce priveste aceasta ingrijire.
Acestea sunt doar cateva ipoteze care va permit sa ganditi mai departe dvs situatia particulara cu care va confruntati.
Plansul nu este o expresie a timiditatii, ci este un semn al unei suferinte pe care copilul nu o poate intelege sau diminua de unul singur. Este posibil ca fetita sa fie impresionata, speriata, coplesita de anumite situatii la care participa sau de ceea ce simte si sa nu poata vorbi despre acest lucru. Nu este vorba despre o etapa a copilariei, ci despre o caracteristica a fetitei si este bine sa o ajutati sa caute modalitati de a pune in cuvinte ceea ce simte si ceea ce i se intampla. Retragerea si teama ei pot proveni si din ideea ca poate ceilalti nu o vor intelege sau se vor supara pe ea daca le va spune ceea ce simte.
Pana la aceasta varsta cum s-a dezvoltat? Cum au evoluat relatiile ei cu copiii, cu adultii?