Doctor Silvia Clonda - Medic primar pediatru
Şef serviciu pediatrie CMDTAMP, Str. Washington 8-10
Vă împărtăşesc cu drag din experienţa dobândită de-a lungul anilor în creşterea, îngrijirea şi tratarea copiilor.
Pentru consultaţii la Dr. Silvia Clonda vă puteţi programa la numărul de telefon 0722.789.935
Numar total de intrebari:
Vorbiti cu educatoarea si aflati ce anume s-a intamplat. Nici un copil nu poate ramane la gradinita daca nu se simte in siguranta si daca simte ca nu poate avea incredere in educatoare si nu se simte protejat de ea sau amenintat. Este important ca teama copilului sa fie luata in serios si ii spuneti ca veti cauta sa aflati ce se intampla acolo la gradinita si ca va veti asigura ca fetitei ii va fi bine si nu i se va intampla nimic.
Daca plange atat de rau inseamna ca suferinta pe care o traieste in urma separarii este foarte mare. Mai ales daca pentru el a existat acest privilegiu de a merge cu dvs in gradinita si de a-i fi educatoare, o varianta ideala pe care si-ar dori-o toti copiii. Nu este nevoie de trucuri, ci este nevoie sa-l ajutati sa gaseasca modalitati de a se linisti si de a-si alina suferinta produsa de separarea de dvs. Este posibil sa se simta si nedreptatit si furios, pentru ca nu mai poate beneficia de acel privilegiu. Explicati-i de ce ati procedat asa anul trecut si acum s-a schimbat situatia. Puteti sa nu il mai duceti o perioada, dar asta nu va ameliora situatia, dimpotriva. In general este bine sa gasim solutii pentru a ajuta copilul sa accepte realitatea si nu sa amenajam realitatea dupa nevoile copilului.
Atunci cand exista o legatura foarte stransa mama-copil, apar astfel de manifestari deoarece copilul traieste separarea cu spaima, ca un abandon si nu reuseste sa investeasca gradinita cu placere si cu incredere. Vorbiti cu el si spuneti-i ce simtiti, ca va ingrijoreaza starea lui si ca ati vrea sa stiti cum sa il ajutati, intrebati-l daca poate sa va spuna ce l-ar ajuta sa ramana la gradinita, explicati-i ce faceti dvs cand el este la gradinita si cum va ganditi la el.
Atunci cand se produce o schimbare semnificativa intr-o familie, cum este si separarea definitiva a parintilor, acest moment afecteaza in egala masura toti membrii familiei, inclusiv copiii. Ceea ce simte copilul nu ii face in sine rau si nu ii dauneaza, dar incercarea de a tine secret ceea ce se intampla sau interdictia de a se vorbi despre aceste lucruri ii pot dauna foarte mult.
Ceea ce o va ajuta este sa i se spuna adevarul despre ceea ce se intampla, cat mai sincer posibil asa cum s-au intamplat lucrurile, sa se poata vorbi despre aceasta situatie impreuna cu mami si tati si i se explice ce se va intampla in continuare. Fetita are nevoie sa stie care vor fi modificarile in urma acestei schimbari, pentru a putea sa se simta in continuare in siguranta si pentru a-si putea imagina o continuare lasand loc deciziei luate de dvs si de sotul dvs, dar pastrandu-si parintii.
Este important sa i se spuna ca desi relatia dintre mami si tati se va schimba si nu va mai fi asa cum a cunoscut-o ea pana acum, ca va avea in continuare si pe mami si pe tati si va ramane fetita lor si acest lucru nu se va schimba niciodata. De asemenea, este important sa i se dea voie sa fie furioasa, trista, sa protesteze, sa isi exprime reactiile. Astfel de emotii care raman inchise undeva si nu pot fi exprimate si vorbite se vor transforma ulterior in alte manifestari (imbolnaviri, agresivitate, izolare etc)
Aceste crize se datoreaza tolerante foarte scazute la frustrare si confuziei dintre dorinta si nevoia stringenta. De obicei, pe masura ce copilul creste cu ajutorul regulilor pe care le asimileaza si al limitelor pe care le accepta, aceasta toleranta creste si copilul poate suporta o amanare sau un refuz. Gradinita joaca in acest sens un rol foarte important.
In ceea ce priveste linistirea, ea se realizeaza cu ajutorul cuvintelor si a unei atitudini calme si continatoare. Copilul este coplesit de afect si este nevoie sa i se explice ceea ce simte, de ce se intampla asa, de ce nu se poate si cand se va putea.
Daca insa aceste crize se accentueaza, este util sa consultati un psiholog pentru a putea discuta impreuna.
Am raspuns multor intrebari asemanatoare unde puteti gasi si alte informatii cu privire la aceasta ingrijorare. Va pot spune ca limbajul se dezvolta foarte diferit de la un copil la altul si ca exista copii care pana spre varsta de 3 ani vorbesc foarte putin. In plus, dezvoltarea limbajului pasiv (implicit) il precede pe cel activ (adica copilul nu vorbeste, dar intelege ceea ce i se cere si ceea ce se intampla in jurul sau si asimileaza informatii si cuvinte).
Baietelul dvs intelege ce anume ii spuneti sau ii cereti? Cum interactioneaza cu dvs si cu alti copii?
Este foarte important sa-i vorbiti si povestiti despre ceea ce vede sau ii aratati, sa fiti un fel de voce a lui pana cand va putea si el sa se exprime.