Numar total de intrebari:

• 

  "Mereu Nu" de Marieta, 10 Noiembrie 2010

  Am o fetita de 2 ani si 6 luni,iar de vreo 2 luni spune NU la tot.A inceput sa tipe,sa se tranteasca pe jos daca nu se face cum vrea ea,inainte facea la olita,iar acum nici nu mai spune cand face.Poate imi puteti da un sfat,cum sa ma inteleg cu ea.Va multumesc.

  Este specific acestei perioade de varsta acest "nu". Este modul copilului de a se arata diferit, de a se diferentia de ceilalti, de a-si forma propria identitate. Pe de alta parte, la aceasta varsta toleranta la frustrare este foarte scazuta si orice refuz sau interdictie produce o adevarata "criza". Copilul nu poate suporta afectul pe care il resimte pentru ca nu stie sa il exprime in cuvinte si astfel apar celelalte manifestari (trantit, tipat etc). Este important ca atitudinea dvs sa poata pastra un anume calm, o anume liniste in mod constant astfel incat sa-i puteti verbaliza dvs pentru ea ceea ce simte si ceea ce se intampla. Daca insa si dvs intrati in aceeasi stare, va enervati, va infuriati, va simtiti coplesita sau neputincioasa, starea ei se va accentua. In acele momente este foarte important sa puteti vorbi cu ea, chiar daca ea pare ca nu va asculta la inceput.

  
• 

  "Se Chinuie Sa Vorbeasca" de Iulia, 10 Noiembrie 2010

  Fetita mea, in varsta de 3 ani, vorbeste de la varsta de 2 ani. Pana acum 2 luni vorbea f f f clar, cursiv si coerent. In aceasta perioada eu si fetita ne-am mutat in alta locuinta, fara tatal ei, deoarece sotul avea patima betiei( fara sa ne loveasca). Incepand de acum 2 luni fetita a inceput sa se balbaie, iar acum vorbeste din ce in ce mai greu(se chinuie si 1 minut pana sa spuna un cuvant). Are momente in care vorbeste clar si cursiv, dar de cele mai multe ori se chinuie sa spuna ceva, mai nou recurge la semne.Cred ca motivul este emotional.Va rog sa-mi spuneti ce trebuie sa fac, unde sa merg cu ea pt a o ajuta sa depaseasca acest moment si sa vorbeasca iarasi corect. Va multumesc!

  La varstele mici, evenimentele sau situatiile care produc o separare au un impact puternic asupra copiilor. Ele pot fi coplesitoare, pot provoca o suferinta care sa aiba un efect regresiv asupra copilului, adica el sa piarda anumite achizitii pe care le dobandise. Chinuiala fetitei este propria ei modalitate de a spune ca nu se poate vorbi despre ceea ce s-a intamplat. Este nevoie ca aceasta separare sa poata fi exprimata in cuvinte, ca aceasta suferinta sa fie elaborata pentru ca fetita sa se poata linisti. Recomandarea mea este de a merge impreuna cu fetita la psiholog.

  
• 

  "Plange La Gradi" de Alina, 09 Noiembrie 2010

  Am un baietel de 4,4 ani si in toamna am mers prima data la gradinita.Bineinteles ca in prima zi nu prea si-a dat seama dar urmatoarele a plans si am stat cu el in clasa cam o sapt., in cea de-a 2a a fost racit iar in a 3-a am stat la usa , in urmatoarea s-a obisnuit si cam dupa o alta sapt a inceput sa planga prima data ca l-a lovit un baiat cu masa in burta, apoi nu stiu c motiv.L-am dus la grupa mica pt ca era la grup mare caci zicea ca nu-i suporta pe cei mici(aici nu au gr mijlocie) si aici plange in fiecare zi .Stau cu el in clasa, se uita mereu sa nu plec , dimineata imi spune sa-l iau sa nu uit si tot plange fara motiv .Nu vrea sa cante, sa spuna poezii, parca ar fii in armata.....Nu stiu ce sai ii mai fac , l-am stimulat cu de toate:jucarii, buline, nu mai tine .Ajutati-ma cu un sfat!Va multumesc!

  Plansul copiilor nu apare niciodata fara motiv. El ne indica intotdeauna o suferinta greu de elaborat, sentimentele dificil de inteles si de suportat pentru copil. Imi spuneti ca a mers pentru prima data la gradinita acum la 4,4 ani. Pana acum cu cine a stat? Care au fost activitatile lui? Plansul lui poate fi in legatura cu dificultatea de separare fata de dvs. Nu este usoara adaptarea la gradinita, cu atat mai mult faptul ca trebuie sa stea fara dvs. Adaptarea este reusita cand copilul capata incredere si se simte in siguranta, stie ca mama va veni sa il ia, nu mai simte incertitudine sau teama. Dvs cum simtiti aceasta separare? Jucariile, bulinele etc nu ajuta la calmarea starii sale. Ceea ce va ajuta este sa vorbiti cu el si sa il ajutati sa exprime in cuvinte ceea ce ii provoaca suferinta. Pentru aceasta este insa nevoie sa ii aratati ca il ascultati si ca luati in serios ceea ce va spune. Daca sunteti din Bucuresti, va invit sa participati cu copilul la Atelierul de joaca, un grup terapeutic pentru copiii cu dificultati in adaptarea la gradinita.

  
• 

  "Anxietate?" de Renate M, 07 Noiembrie 2010

  Buna ziua, Sunt mamica unui baietel de 1 an si 5 luni. Am sa va expus pe scurt ingrijorarea mea, sperand ca voi primii indrumarea dvs, pt. a sti cum sa actionezin viitor pentru dezvoltarea armonioasa a copilului meu. Nu suporta, de fapt ii este foarte frica cand pune mana pe el un strain. Nimeni nu-l poate lua in brate, nu se poate apropia de el, ca incepe sa planga, iar daca persoana respectiva, chiar si copiii, nu dau inapoi, plansul devine unul de disperare si frica. A inceput sa-i fie teama de srainii care se uitau fix in ochii lui, de la 3 luni. Acasa, va pot asigura, nu are regim sever, nu l-a batut nimeni, niciodata, nu este terorizat ci chiar un copil foarte iubit de noi 2, parintii lui. Creste doar cu noi in casa, nu a fost lasat cu nimeni altcineva, pana acum. De curand a inceput sa aibe atacuri de panica din lucruri marunte. Acum ii este brusc frica de balon pt. ca a scartait cand l-a atins cu gheata, de cuvantul "speriat" cel mai probabil din cauza mea pt. ca am tipat speriandu-ma de o goanga care mergea pe mana mea, el fiind in bratele mele, apoi ca sa-l linistest i-am spus ca doar s-a speriat mama. Ii este frica si plage repede, de copii mai zgomotosi, care tipa, chiar si de bucurie. Ma gandesc cu groaza la momentul cand va face 2 ani si v incepe cresa, pt. ca din pacate nu avem niciun alt ajutor cu care ar putea sta acasa macar pana la 3 ani. Astept raspunsul dvs, iar daca mai e nevoie si de alte detalii, voi revenii cu ele. Va multumesc anticipat pentru ajutor !

  Situatia despre care imi scrieti poate fi privita din mai multe perspective. Una este aceea a faptului ca mi-ati spus ca a crescut doar cu dvs in casa, nu a fost lasat cu nimeni, iar acest lucru poate creea o legatura foarte stransa cu dvs, prezenta altcuiva necunoscut fiind perceputa ca un pericol. Interactiunea treptata a copiilor cu alti copii si alte persoane le permite sa incerce sa inteleaga cum sunt acestia, cine sunt ei, ce fac ei si sa se simte in siguranta si in afara casei, nu doar in casa, in familie. Pe de alta parte, pare ca si dvs impartasiti aceasta stare de neliniste, va speriati sau va este frica usor de anumite lucruri, ceea ce ii transmite si copilului o stare de nesiguranta, pentru ca el simte ceea ce simtiti si dvs. Ne mai putem gandi si la perioada prenatala, inainte de a se naste, cum v-ati simtit, daca au existat lucruri sau evenimente care v-au produs anumite trairi sau anumite stari de teama.

  
• 

  "Refuza Defecatia" de Elyzza, 06 Noiembrie 2010

  Am o fetita de 3,8 ani, care refuza defecatia. Cand are senzatia de a face scaun se abtine strangand picioarele. A 3-a sau a 4-a zi cand face, plange spunand ca o doare.Face un scaun f.gros (normal pentru cate zile nu il face).Ii explic ca trebuie sa faca, de ce trebuie si multe altele, zice ca va face, dar cand ii vine se abtine din nou.E o fetita foarte desteapta( stie deja alfabetul), este sociabila, energica, in schimb are aceasta problema.Ce pot face pentru a o ajuta.Mentionez ca in vara i-am facut toate investigatiile la colon si nu are nimic.Va multumesc!

  Refuzul defecatiei la aceasta varsta cand deja exista autonomie sfincteriana a copilului poate fi pus in legatura cu o anume semnificatie pe care i-o atribuie copilul. Este posibil ca el sa asocieze defecatia cu o anume stare neplacuta, cu o situatie care i-a produs disconfort sau suferinta, cu o anumita intamplare. De cand a aparut acest refuz? Cand era mai mica cum se petreceau lucrurile? In absenta unei probleme medicale, este vorba despre un refuz al unei anume emotii, pe care va trebui sa incercati s-o identificati. Ati incercat sa vorbiti cu ea despre acest refuz?