Expoziţia prezintă arta desenului la Florenţa în secolul al XVII-lea, prin intermediul a 61 de desene reprezentând studii după model, schiţe de arhitectură sau proiecte de compoziţii religioase, istorice sau mitologice. Două picturi în ulei de Carlo Dolci întregesc expunerea. Creaţiile artiştilor florentini – mari maeştrii ai picturii dar şi ai desenului – se caracterizează printr-un realism ce işi are orginea în Renaştere, dovedind o mare fineţe a observaţiei şi dorinţa de a experimenta în tehnici diverse. Artiştii folosesc culoarea pentru a obţine un plus de expresivitate şi rafinate efecte picturale.
Este pentru prima oară când aceste desene sunt expuse în afara Muzeului Luvru, fiind în general foarte rar prezentate publicului datorită rarităţii şi fragilităţii lor. În 2005 Luvru organiza o expoziţie de desene de anvergură, prilejuită de publicarea Inventarului desenelor toscane din secolele XVII-XVIII, în care figurau majoritatea operelor prezente acum la Bucureşti.
Maeştrii florentini îmbină într-un mod unic rigoarea lucrului în atelier şi disciplina în studiul figurii umane cu gustul pentru experiment, pentru forme de creaţie originale, chiar extravagante.
În expoziţie sunt prezenţi artişti care s-au afirmat în prima parte a secolului, precum Cristofano Allori, Cecco Bravo, Giovanni da San Giovanni, Francesco Furrini, Matteo Rosselli, care ilustrează ataşamentul faţă de modelele Renaşterii şi ale primului manierism, dar şi artişti activi în a doua jumatate a secolului: Il Volterrano, Domenico Gabbiani, Pier Dandini sau Giuseppe Nasini, care contribuie la răspândirea formelor baroce.
Majoritatea artiştilor prezenţi în expoziţie au colaborat la realizarea picturilor şi decoraţiilor murale pentru mai multe complexe monumentale importante din Florenţa, printre care Palatul Pitti, reşedinta familiei Medici, şi Casa Buonarroti, care a aparţinut lui Michelangelo. Multe dintre lucrarile prezente în expoziţie sunt studii pentru aceste monumente.
Această expoziţie se înscrie în cadrul unei cooperari deja îndelungate între MNAR şi instituţiile franceze, al cărei punct de plecare a fost expoziţia Umbre şi lumini. Patru secole de pictură franceză din 2005 (pentru care Muzeul Luvru a împrumutat 13 lucrări) şi care a continuat cu Antoine Bourdelle, vector al modernităţii din 2006.
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 26 septembrie 2008-11 ianuarie 2009 şi va putea fi vizitată, de miercuri pâna duminică, între orele 11.00 şi 19.00.