După ce săptămâna trecută
copiii Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu au sărbătorit venirea primăverii oferind mărţişoare şi flori doamnelor din parcul Cişmigiu, cu ocazia zilei 1 martie, săptămâna aceasta micuţii talentaţi vor încerca să aducă un zâmbet doamnelor, oferindu-le o felicitare şi o floare.
Cei peste 20 de membri ai Departamentului de Pictură al Clubului de Excelenţă au lucrat pe parcursul lunii februarie mărţişoare şi felicitări pentru a le oferi apoi persoanelor dragi din viaţa lor, dar şi acelora care nu au avut bucuria unui astfel de gest. Felicitările, asemeni mărţişoarelor, au fost realizate manual de către micuţii talentaţi, prin desen sau pictură.
Acestea acoperă o gamă largă de simboluri ale primăverii, de la flori specifice anotimpului, la fluturaşi şi inimioare. Din dorinţa de a împărtăşi din energia şi bucuria de care copiii nu duc lipsă, dar şi pentru a arăta şi altora nu doar talentul lor, ci şi munca depusă la orele de curs şi în timpul atelierelor din cadrul Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu, copiii vor merge
vineri, 7 martie 2008, în parcul Cişmigiu pentru a le oferi sărbătoritelor lunii martie o floare şi o felicitare, însoţite de cele mai frumoase urări şi gânduri, la început de primăvară.
Aceleaşi gânduri curate vi le transmitem şi dvs, urându-vă o primăvară însorită plină de realizări!