Târg de mărţişoare create de copiii de la Grădiniţele Bambi

Bucureşti, 26 februarie 2008 – În perioada 28 februarie – 1 martie, copiii de la Grădiniţele Bambi organizează în Parcul Bazilescu din Bucureştii Noi un târg de mărţişoare confecţionate chiar de ei.
În fiecare zi de joi până sâmbătă, între orele 11.00 şi 13.00, copiii vor expune şi vor vinde pe aleea principală a parcului mărţişoarele create de ei. Copiii care vizitează târgul pot confecţiona ajutaţi de artiştii de la Bambi propriile mărţişoare, felicitări sau albume de primăvară. 

În plus, toţi copiii din parc se vor bucura de jocuri, concursuri, pictură pe faţă şi numere de magie. “Prin acest eveniment copiii sărbătoresc venirea primăverii învăţând să confectioneze mărţişoare, dar şi ajutându-i pe alţii să le producă, înţelegând cum circulă banii şi cu cât efort se câştigă, exersându-şi abilităţi diverse precum cele de comunicare (prin prezentarea obiectelor realizate), sau cele matematice (respectiv operaţii simple de adunare şi scădere pentru a putea oferi cumpărătorilor restul). În felul acesta copiii sunt apreciaţi pentru ce au realizat nu numai de către părinţi sau apropiaţi ai familiei, dar şi de comunitate.” spune Cristiana Boca, director Grădiniţele Bambi.  

Cu banii câştigaţi, copiii vor merge într-o librărie şi vor cumpăra cărţi şi rechizite pentru Grădiniţa Bambi Bucureştii Noi din str. Mitropolit Varlaam nr. 45-47, sector 1. 

Grădiniţa Bambi este prima grădiniţă particulară care aplică metodologia alternativă Step by Step şi este un centru model de bune practici în ceea ce priveşte educaţia timpurie. Grădiniţa Bambi promovează cel mai inovativ program de educaţie timpurie, FasTracKids.  

Pentru relaţii suplimentare, persoanele de contact sunt:
Laura Ivancioiu – Deci se poate tel. 0724 232 242, e-mail laura@decisepoate.ro Roxana Avram – CEDP Step by step tel. 0744 360 004, e-mail roxana.avram@stepbystep.ro
  • RSS:
  • RSS Noutăţi Gradinite.com::gradinite particulare si de stat
  • RSS Articole Gradinite.com
  • RSS Sfatul medicului Gradinite.com::gradinite particulare si de stat
Abonare newsletter Gradinite.com::gradinite particulare si de stat
Minilibri
Masinuta Mickey Crazy Car
Statistici forum:

Utilizatorii noştri au scris un număr de 786 articole.

Avem 405 utilizatori înregistraţi.

Cel mai nou utilizator înregistrat este: anamaria.

Mergi pe forum::Gradinite.com::gradinite particulare si de stat

Care este principalul criteriu de care ţineţi cont atunci când alegeţi  o grădiniţă?

Voteaza poll::Gradinite.com::gradinite particulare si de stat Rezultate poll::Gradinite.com::gradinite particulare si de stat