Majoritatea copiilor reuşesc să dobândească arta cititului între cinci şi şapte ani. Însă, cu mult înainte, ei ar trebui ajutaţi şi obişnuiţi atât cu forma literelor, cât şi cu plăcerea descifrării cuvintelor. Iată câteva metode ce vă pot fi de real ajutor:
-
Arătaţi spre cuvinte când citiţi
Contactul cu cât mai multe cărţi sau reviste îl ajută să înţeleagă că se citeşte de sus până jos şi de la stânga spre dreapta. Pe măsură ce citiţi, urmăriţi cu degetul cuvintele pentru ca cel mic să se obişnuiască cu acest lucru.
-
Învăţaţi-l formele
Literele constau în diferite forme. Înainte ca să înveţe să recunoască literele, copilul poate învăţa câteva forme simple. De fiecare dată când aveţi ocazia, arătaţi-i cercurile, pătrăţele, triunghiurile din jurul lui. Iar atunci când împlineşte trei ani, încurajaţi-l să deseneze diferite forme şi apoi să găsească chiar forma literelor.
-
Jucaţi-vă cu sunetele
Este important să înveţe să recunoască sunetele din cuvinte. Pentru acest lucru îi puteţi citi poezii cât mai rimate şi cu un ritm alert. Îi puteţi cânta. Puneţi-l în joacă să vă spună numele obiectelor din casă care încep cu aceiaşi literă/sunet. În tot acest timp îl faceţi să descopere lucruri noi şi să-şi pună mintea la contribuţie.
-
Vorbiţi-i cât mai mult
Antrenaţi-l frecvent în conversaţii. Puneţi cât mai multe întrebări în aşa fel încât să-i dezvoltaţi dorinţa de a povesti prin care îşi îmbogăţeşte cât mai mult vocabularul.
-
Apreciere pentru cărţi
Aranjaţi toate cărţile lui pe un raft special. Va şti că acolo e singurul loc de unde poate alege povestea pe care o va citi mami la culcare. Tot de acolo poate alege o carte pe care să o dea cadou unui prieten. Şi mai trebuie să ştie că acel loc trebuie îngrijit pentru că dacă cele mai fragile carţi se rup zânele nu-l vor mai vizita în vis şi nu va mai şti dacă prinţul o va salva pe prinţesă de zmeii cei răi.
-
Nu-l fortaţi
Copii sub cinci ani nu trebuie să fie forţaţi să citească! Acest gen de atitudine îl poate face să se simtă nesigur şi să-i dispară treptat interesul pentru citit. Fiţi fară grijă, în curând va descoperi plăcerea cititul şi vă veţi bucura că toate aceste metode au fost cu folos.