Dezvoltarea limbajului la copiii de 1-3 ani – evoluţia

Educaţie - 28 Mai 2008

• Înapoi
• Printează
• Trimite unui prieten

La încheierea primului an de viaţă, copilul poate să pronunţe doar câteva cuvinte. Urmează o perioadă de câteva luni în care se face o pauză, în sensul că mai achiziţionează doar câteva cuvinte. Apoi marea majoritate, începând cu 1 an şi jumătate, 1 an şi 8 luni, ajung uşor la 200-300 şi către 3 ani dispun de 1000-1100 de cuvinte. Totodată este evident şi un progres calitativ.

Dacă la început cuvântul este mai mult un semnal, o componenţă a unei situaţii în care trebuinţele copilului au cea mai mare importanţă, acum el devine cu adevărat un semnificant pentru stimulii concreţi, începând să-i înlocuiască în relaţiile de comunicare cu adultul. Trebuie să observăm şi faptul că înainte de a pronunţa el însuşi cuvintele, copilul realizează semnificaţia lor chiar dacă aceasta este difuză şi globală şi ataşată situaţiilor concrete.

Însuşirea limbajului este terminată de progresele funcţionale ale aparatului fonator care urmează un program ereditar. În acelaşi timp procesul este condiţionat de relaţia afectivă cu mama, cea mai puternică din existenţa fiecăruia. Prin urmare, activitatea directă cu obiectele şi comunicarea cu mama constituie sursa conţinutului semantic al cuvintelor asimilate de preşcolari.

Structura gramaticală este cu preponderenţă asimilată în dialogul cu adultul. Prima jumătate a celui de-al doilea an de viaţă este a cuvântului frază. De la circa 1 an şi 6 luni putem spune că se intră într-o a 2-a etapă aceea a prefrazei, adica antepreşcolarul foloseşte 2-3 cuvinte, dar care nu sunt flexionate conform normelor limbii, iar prepoziţiile, conjuncţiile lipsesc. Acestea din urmă nu au pentru copil încă nici o semnificaţie şi deşi sunt simple ca structură sonoră el nu le poate pronunţa. De aceea persoanele străine nu-l înţeleg pe copil şi cei apropiaţi acestuia, părinţii sau fraţii, devin un fel de translatori. Cei din afara familiei pun frecvent o astfel de întrebare: "Ce spune?".

Acest fel de comunicare a copilului a fost numit limbajul mic dar se face adesea o greşeală în legătură cu acest limbaj mic. Părinţii şi cei apropiaţi copilului cred că se fac mai bine înţeleşi de către acesta dacă vorbesc în maniera lui. În aceste condiţii poate apărea pericolul stabilizării pentru un timp nejustificat de mare a unor structuri verbale greşite, întârziind procesul vorbirii.

De aceea se recomandă, în mod special, ca să se vorbească mult cu copilul, însă corect, rar şi clar. Este, deocamdată, mai important să recepţioneze pronunţia corectă a adultului, decât să-l sâcâim cu pronunţia lui, care poate fi doar pe moment o problemă şi după ce se produc perfecţionari funcţionale corespunzătoare, pot dispărea de la sine.

Autor: Veronica Stancescu, Psiholog/logoped
Citeşte restul articolului aici…