Rolul activităţilor la copilul preşcolar

Preşcolaritatea este un moment important în dezvoltarea psihosocială a copilului şi în pregătirea sa pentru adaptarea şi integrarea şcolară. Este o etapa de trecere, un punct în care copilul poate realiza progrese, poate acumula abilităţi noi sau poate stagna sau chiar regresa.
Activităţile educaţionale au un caracter variat şi îşi propun să atingă mai multe aspecte ale dezvoltării: cognitiv (dezvoltarea inteligenţei), afectiv (dezvoltarea capacităţii de a se exprima emoţional), aptitudini, comunicare (dezvoltarea limbajului), motor (manualitate şi motricitate). Varietatea ariilor de stimulare se regăseşte în activităţile numeroase în care este implicat copilul şi îşi găseşte utilitatea în masura în care aceste activităţi descoperă şi sprijină inclinaţii ale copilului, îi fac plăcere. Dorinţa de a atinge cât mai multe dintre aceste laturi şi de stimula copilul în vederea unei evoluţii armonioase şi echilibrate, determină uneori părinţii sau educatorii să apeleze la o programă încărcată şi nediferenţiată, să solicite în exces participarea copilului şi să aibă aşteptări înalte.
Succesul în activităţi nu se măsoară în obţinerea unor performanţe cantitative, ci în capacitatea de a asimila informaţiile şi abilităţile pentru a le folosi şi în alte situaţii similare, pentru a se adapta.

Vă propun în continuare să parcurgem împreună factorii care contribuie la structurarea unor activităţi adecvate dezvoltării copilului preşcolar:

• Capacitatea de exprimare – capacitatea de a-şi exprima trăirile, experienţele, de a transpune în cuvinte ceea ce simte, de a da o forma orală emoţiilor şi situaţiilor încărcate de emoţii este cea care ajută copilul să-şi structureze afectele, să valorifice resursele sale şi să le folosească mai târziu în povestirea orală şi în realizarea compunerilor. Activităţile în care copiii învaţă să numească emoţiile, să le descrie, să le diferenţieze ajută la dezvoltarea capacităţii de expresie şi apariţia fenomenului de empatie, de apropiere faţă de ceea ce simte celălalt.
• Capacitatea de planificare – copiii percep până la această vârstă acţiunile ca fiind concomitente, deodată. Deprinderea de a face un plan presupune înţelegerea faptului că lucrurile se întâmplă pe rând, într-o anumită ordine. Structurarea activităţilor şi deprinderea momentelor lor, a succesiunii şi a etapelor ajută copilul să asimileze mai târziu programul şcolar şi să înţeleagă modul în care se succed activităţile sale. Jocurile în care copii ilustrează activităţile şi momentele lor, învaţă să elaboreze un plan al acţiunii, plecând de la programul zilnic (trezit, spălat, mic dejun, mers la grădiniţă, activităţi educaţionale, prânz, somn, plecare acasă) şi până la momentele mai îndepărtate (vacanţe, şcoala) dezvoltă capacitatea de a interioriza această succesiune şi a de anticipa momentul următor.
• Capacitatea de amânare – o dată cu intrarea copilului în grădiniţă, acolo unde există un program şi o modalitate anume de desfăşurare a activităţilor, una din abilităţile cele mai importante pe care este nevoie să le dezvoltăm este toleranţa la frustrare. Copilul doreşte aici şi acum, se plictiseşte, schimbă rapid activităţile, nu este obişnuit să i se refuze ceva sau să i se impună anumite lucruri. Doreşte să se joace, să mănânce, să meargă la toaletă, să alerge sau să ţipe.
  Controlul asupra acestor dorinţe şi nevoi asigură copilului un program şi o mobilizare a atenţiei şi concentrării întâi pe perioade mai scurte, apoi o data cu trecerea la şcolaritate mai lungi, până la deprinderea unor automatisme care vor înlocui impulsivitatea şi nevoia punerii bruşte în act.
• Dezvoltarea manualităţii – includem aici activităţi care se referă la dezvoltarea motricităţii generale, activităţi sportive (gimnastică, alergat, jocuri cu mingea), dar mai ales motricitatea fină. Îndemânarea copilului şi abilitatea de a-şi folosi manualitatea sunt deprinderi de bază în învăţarea scrisului. Desenul, jocurile de construit sau de lipit, de decupat, mânuirea unor unelte sau a unor obiecte mici, toate stimulează dezvoltarea acestor abilităţi.
  Un rol important are aici asimilarea şi identificarea componentelor schemei corporale, percepţia propriului corp şi diferenţierea celuluilalt. Cu cât schema corporală este mai bine conturată, cu atât mai clară este şi diferenţierea de mediu şi de ceilalţi. Aceasta diferenţiere este necesară pentru dezvoltarea unor relaţii.
  De asemenea, dezvoltarea sensibilităţii prin contactul direct cu obiectele: cald, rece, greu, cum miroase, ce poţi face cu mâinile, ce poţi ţine, ce nu poţi apuca, mărime şi formă. Activităţile de acest gen stabilesc repere ce vor fi utilizate mai târziu prin prisma experienţei concrete.
• Orientarea spaţio-temporală – reperul spaţial şi temporal este un bun indicator al adaptării la mediul înconjurător şi al orientarii. Perceperea poziţiilor, a direcţiilor, recunoaşterea spaţiilor frecventate, a posibilităţilor de a ajunge dintr-un loc în altul se constituie în repere ale copilului în încercarea sa de a deveni autonom. Astfel, ajunge să cunoască adresa de acasă, să ştie unde este grădiniţa, şi mai târziu să meargă singur la şcoală.
  Intuirea principalelor momente ale zilei, a zilelor săptămânii, lunilor, anotimpurilor, înţelegerea succesiunii lor asigură interiorizarea programulului zilnic şi capacitatea de a anticipa ceea ce urmează să se întâmple, când, ce înseamnă acum şi ce înseamnă peste un timp.
  Secvenţele activităţilor zilnice (ieri, azi, mâine, înainte, după) implicate în jocuri şi acţiuni ale copilului, structurează o rutină cotidiană care va facilita planificarea acţiunilor copilului şi înţelegerea noţiunii de timp şi încadrare în timp, asocierea evenimentelor cu anumite zile şi ore, învăţarea ceasului.
• Dezvoltarea creativităţii – copilul atinge punctual maxim de dezvoltare şi de descoperire a creativităţii sale în această perioadă a preşcolarităţii. Creativitatea, deşi pare un dat nativ al copilului, o trăsătură naturală şi spontană, poate fi de multe ori inhibată sau neluată în seamă, nestimulată sau îngrădită de anume scheme care par a fi prioritare.
  Există o varietate de activităţi care pot sprijini şi dezvolta creativitatea, de la activităţi artistice sau intelectuale, până la cele manuale sau cele casnice. Fie că povesteşte foarte frumos, că pictează deosebit, că demontează cu mare dexteritate sau inventează lucruri noi, toate aceste calităţi ale copilului pot fi valorificare în experienţele sale de la grădiniţă şi pot consolida aptitudini sau înclinaţii.
  Scopul nostru nu trebuie să fie iniţial obţinerea performanţei sau atingerea unor asteptări înalte, ci doar acela de a lăsa lucrurile să se desfăşoare firesc, de a lăsa copilul să se bucure şi să descopere ce poate face cu propriile sale forţe şi idei.

Psiholog Cristina Calarasanu
CPAP – Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
www.centrupsihologie.ro