Mi-ar putea fi teamă de copilul meu?

Educaţie - 14 Februarie 2008

• Înapoi
• Printează
• Trimite unui prieten

MI-AR PUTEA FI TEAMĂ DE COPILUL MEU?

Adesea, părinţii îşi exprimă trăirile cu privire la perioada când copilul este foarte mic, ca fiind o perioada penibilă, încărcată de oboseală, frici şi prea puţine momente de plăcere împărtăşita cu copilul : era aşa de mic că îţi era teamă să-l atingi, sau alteori cum să te joci cu el atât de mic ?

Când este prea mic nu prea poţi face mare lucru cu el. Naşterea este momentul în care mama se separă de legătura stabilită cu fătul pentru a descoperi o nouă legătură cu bebeluşul. În această descoperire mama acceptă să facă saltul în necunoscut, fără a şti ce îi rezervă acesta, acceptă să piardă controlul asupra ei însăşi, este uimită de întâlnirea şi exprimarea părtii animale a fiinţei sale (de multă vreme reprimată în contextul socio cultural al vieţii, multor femei fiindu-le ruşine de acest comportament), ea rupe contactul cu orice emoţie, împingând şi luptând pentru a lăsa să tâşnească, în forţă, o nouă viaţă, ea moare cu o parte din viaţa ei de femeie, pentru a se naşte în viaţa de mamă : un corp se naşte din alt corp .

Pentru a cunoaşte şi a înţelege comportamentul unui copil mai mare este indispensabilă incursiunea în înţelegerea comportamentului copilului foarte mic în relaţia cu adultul care îl îngrijeşte.

Bebeluşul apare pe lume într-o baie de simţuri solicitate de părinti şi care sunt determinante în continuarea legăturii deja cunoscuta din uter. Competentele nou-născutului nu se situează numai la nivelul capacităţilor sale de percepţie. În fapt el posedă mecanisme de adaptare şi reglare care îi permit să se protejeze de stimuli neplacuţi şi totodată să se orienteze către un mediu agreabil. T.Berry Brazelton a pus în evidenţă această capacitate a nou-născutului de a-şi modula stările sale în funcţie de calitatea stimulilor primiţi într-un schimb relaţional. Astfel, un moment complet de interacţiune se ordonează în secvenţe ciclice organizate prin anumite repere, în general puse în acţiune de mamă într-o manieră naturală, fără a li se cunoaşte importanţa marcantă, care stă la baza stabilirii unei baze de securitate, fundamentul esenţial al creării ataşamentului.

Reperele unei secvenţe ciclice de interacţiune a mamei cu bebeluşul său sunt constituite printr-o orientare faţă în faţă, unul către celălalt, contactul vizual prin care mama îşi salută copilul, strigându-l pe nume, prin afect exprimat cu ajutorul întregii mimici a fetei, un dialog de încantare şi faza de scădere a plăcerii viu exprimate.

Autor: Catalina Radulescu – Psiholog
Citeşte restul articolului aici