Importanţa tatălui în dezvoltarea psihologică a copilului

Educaţie - 25 Ianuarie 2008

• Înapoi
• Printează
• Trimite unui prieten

În mod tradiţional, mama era cea responsabilă de creşterea copiilor, eventual şi de educaţia lor. Dar astăzi, lumea s-a schimbat, mama, ca şi tatăl, merge la serviciu, şi astfel creşterea şi educarea copiilor devine o misiune pe care cei doi părinţi o au de împărţit. Foarte des, în parcuri, pe stradă, în magazine sau pe terenul de sport vedem taţi cu copiii lor, într-o relaţie armonioasă şi acest lucru este minunat. Care este de fapt rolul tatălui pe parcursul întregului proces al dezvoltării copilului din scutec până la tinereţe? În primul rând, rolul biologic este de necontestat. Este nevoie de o celulă a tatălui în egală măsură cu cea a mamei pentru ca o nouă fiinţă să ia viaţă.

În primul an de viaţă, rolul tatălui în creşterea copilului este mai mult indirect, prin suportul oferit mamei. Acest suport este foarte important, căci bebeluşul are multe nevoi cărora mama trebuie să le răspundă, dar şi mama are nevoi, şi de acestea se ocupă tatăl. După ce copilul împlineşte un an, în mod ideal tatăl ar trebui să devină mai activ în relaţia cu acesta. Rolul tatălui începând cu această vârstă este de a-l introduce treptat pe copil în viaţa socială. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că pas cu pas tatăl obişnuieşte copilul cu regulile jocului, ale familiei, ale societăţii. El este cel care trebuie să pună limite copilului, să îi interzică anumite lucruri (cu temei!), să îl obişnuiască să respecte unele reguli, la început simple apoi din ce în ce mai elaborate pe măsură ce copilul are vârsta potrivită pentru a se adapta acestora. Este important să i se şi explice aceste reguli.

În cazul în care tatăl nu este prezent, nu este implicat în creşterea copilului sau pur şi simplu eşuează în îndeplinirea acestui rol, copilul poate deveni excesiv de răsfăţat, egocentric, să considere că lui i se cuvine orice şi să nu ţină cont de cei din jurul său. Atenţie însă! Nu trebuie să confundăm tatăl care învaţă treptat copilul cu regulile jocului cu tatăl sever şi autoritar. Acesta din urma riscă să îşi rănească copilul, care îşi poate pierde spontaneitatea şi creativitatea în urma unui tratament prea dur. Ideal este ca tatăl să împletească în atitudinea sa limitele şi iubirea într-o relaţie sinceră cu copilul său.

După trei sau patru ani, sau chiar mai târziu este momentul în care tatăl poate începe să iniţieze copilul într-un sport, o activitate fizică în care relaţia copilului cu propriul corp să fie întărită, sau în explorarea naturii. Tatăl este cel care are rolul de a-i insufla copilului curaj pentru a explora lumea largă, şi să îl susţină în aceste încercări.

Autor: Iulia Feordeanu - psiholog şi psihoterapeut
Citeşte restul articolului aici