Copii la vârsta lui De ce?

Psihologie - 28 Noiembrie 2007

• Înapoi
• Printează
• Trimite unui prieten

În jurul vârstei de 2 ani şi jumătate-3 ani, copilul începe să pună întrebări în legătura cu orice. Dintr-o dată, găseşte tot felul de lucruri asupra cărora vrea să se lămurească. Este un moment important în viaţa lui şi a noastră, un moment în care se consolidează (încă o dată) relaţia dintre noi.

Dacă ţinem cont de stadiile determinate de psihologul Jean Piaget, la această vârsta, copilul se află în stadiul preoperaţional, începând să folosească gândirea simbolică. Copilul ştie ce este o cană, chiar daca nu o vede. El încearcă să afle cât mai multe, incluzând achiziţiile din sfera limbajului în activitatea de cunoaştere a lumii înconjurătoare.

Cum se construieşte gândirea?

De la naştere, copilul intră într-un proces de asimilare şi prelucrare a informatiilor, începe adaptarea adecvată în diferite împrejurări şi la situaţii noi, deducţia, generalizarea, corelarea si integrarea datelor şi părţilor iniţial disparate, anticiparea consecinţelor, compararea variantelor de acţiune şi reţinerea căilor optime, rezolvarea de probleme cu grade sporit de dificultate.

Operaţiile specifice gândirii provin din interiorizarea treptată a unor acţiuni pe care copilul le face mai întâi în mod real, în practica de fiecare zi. Apoi, începe să-şi structureze gândirea care se bazează pe comparaţie, analiză, sinteză, abstractizare şi generalizare. Comparaţia constă într-o apropiere pe plan mintal a unor obiecte sau fenomene cu scopul stabilirii asemănărilor şi deosebirilor dintre ele, însă acestea presupun analiza şi sinteza, comparaţia fiind doar momentul iniţial al reflecţiei care necesită alăturarea mintală pentru a putea să stabilească potrivirile ori nepotrivirile. Analiza este separarea mintală a unor obiecte şi fenomene sau a unor însuşiri, părti, elemente ale lor, iar sinteza - o legătura stabilită între obiecte, fenomene sau diferitele lor părţi, elemente sau însuşiri. Abstractizarea este o analiză a esenţialului, izolarea pe plan mintal a unor aspecte sau relaţii esenţiale între obiecte şi fenomene. Generalizarea se caracterizează ca fiind operaţia prin care extindem o relaţie stabilită între două obiecte sau fenomene asupra unei întregi categorii.

Până a ajunge la acest nivel de gândire există o evoluţie îndelungată şi plină de complicaţii.

Acum, el pune întrebări. Şi vrea răspunsuri care să îl ajute să se construiască. Primii către care se îndreaptă sunt părinţii lui, persoanele care îl securizează afectiv. Se simte relaxat să întrebe şi este încrezător că îl putem lămuri. Este un moment decisiv, am mai spus-o, căci, prea grăbiţi sau prea tensionaţi, putem face câteva erori grave pentru noi şi copilul nostru. Daca nu îi vom răspunde copilului, nu îi satisfacem nevoia de cunoaştere. Sunt două variante: ori abandonează, limitându-şi foarte mult ariile de cunoştere, ori se va orienta către alţii, pierzând încrederea în noi. Va găsi o altă persoană care să îi raspundă şi nu se ştie dacă acea persoană îi va raspunde în aşa manieră încat el să poată construi ceva.

Aici intervine (ne)ştiinta noastră. Uneori este greu să deţii toate adevărurile pe care ni le solicită micuţii despre pitecantropi, stările de agregare ale apei sau emisferele lui Pluto. Nu, nu va pune acest gen de întrebări la 2 ani, dar spre 3 ani şi jumatate... şi trebuie să îi răspundem corect. Nu este nici o ruşine să îi spunem că nu ştim, dar ne vom interesa şi îi vom spune. Dar nu trebuie să uităm niciodată să ne interesăm şi să îi spunem, aşa cum i-am promis!

Cristina Popescu.
Citeşte restul articolului aici