Sunt lucruri standard pentru fetiţe sau pentru băieţei? Este importantă culoarea? Ce mărime să fie?
Din trusoul unui bebe nu trebuie să lipseasca body-uri, bluziţe, ciorăpei şi botoşei, salopete, trening, blugi şi geacă dacă e mai măricel şi bineînţeles pentru fetiţe, rochiţele.În sezonul rece, salopete matlasate, căciuliţe, fesuri, ghetuţe.
Culorile sunt o altă problemă la care trebuie să fiţi atenţi.
Sunt importante culorile pentru bebeluşi? Studiile arată că bebeluşii sunt atraşi de culorile vii, culorile primare, saturate, ajungand cu timpul sa aibă chiar culori favorite.
Diversificarea culorilor şi modul în care reacţionează copilul la fiecare culoare în parte va dovedi că bebe are înclinaţii native spre o anumită culoare.
Alţi factori care determină înclinaţia spre o anumită culoare este educaţia, mediul în care este crescut copilul şi nu în ultimul rând starea sufletească a acestuia, deci ce culori trebuie să fie hainele?
În magazine sunt lucruri standard, din păcate, pentru fetiţe roz iar pentru baieţi bleu, în diferite nuanţe de roz bonbon, roz murdar sau bleumarim, albastru, pentru băieţi.
Este adevărat că găsim şi hăinuţe de culori închise, uneori chiar negre. Recomandarea pe care pot sa o fac este să evitaţi culoarea neagră pentru hainele unui bebe, pentru că nu este potivită. Un copil trebuie îmbrăcat în culori vii, vesele, chiar dacă sunt mai greu de întreţinut.
Sunt lucruri foarte frumoase care au culori deschise, cum ar fi galben, verde, roşu, portocaliu, culori care se potrivesc atât pentru fete cât şi pentru baieţi, deci atenţie la culori!
Un alt aspect la care să fiţi atenţi este
calitatea produsului. Bebeluşii au o piele sensibilă şi este recomandabil să folosească hăinuţe din bumbac, hăinuţe anti alergice, care se pot întreţine uşor. Pentru geci să fiţi atenţi la partea interioară, să fie pufoasă şi călduroasă, să nu aibă cusături care să roadă, să jeneze. Atenţie şi la modalitatea de închidere care trebuie să fie comodă şi rapidă.
Hainele trebuie sa fie de firmă?
Important este să fie de calitate, să nu iasa scamele din ele să nu fie din materiale sintetice, mai ales lenjeria, să fie mărimea potrivită şi să fie frumoase, în rest este după buzunarul fiecăruia.