Cum lucrează psihologul cu copilul?

Psihologie - 02 Noiembrie 2007

• Înapoi
• Printează
• Trimite unui prieten

De obicei copilul nu poate vorbi despre ceea ce îl frământă, despre suferinţele sau nelămuririle lui. De aceea, metodele folosite în lucrul cu copiii sunt mult mai diverse decât cele pentru adulţi.în schimb, desenând, modelând, jucându-se, copilul scoate la iveală cauzele conflictului interior, sursa simptomelor sale şi eliberează tensiunea psihică generată de aceste suferinţe.

El proiectează asupra personajelor animale din poveşti

ale membrilor familiei despre care nu îşi permite să vorbească. De asemenea, el "joacă", de fapt, rolul unui personaj sau al altuia luând astfel în stăpânire şi situaţiile în care nu a putut reacţiona sau a fost victimă (unul dintre cele mai obişnuite este jocul în care copilul este "doctor" iar papuşa este "pacient"; atunci copilul poate face el însuşi ceea ce înainte a fost nevoit să suporte). Adesea copiii povestesc la psiholog scene din desenele animate preferate, i se adresează cu numele unui prieten de la grădiniţă sau găsesc alte utilizări inedite obiectelor de pe birou. Fireşte că nu este uşor de “descifrat” ceea ce exprimă de fapt copilul dar, pe de alta parte, înţelegem că el nu conştientizează problema şi nu este de folos să îl intrebăm “Care este problemă?” “Ce te-a determinat să-mi ceri ajutor?” Atât testările copiilor, cât şi “discuţiile” cu ei sau psihoterapia au caracteristici speciale, încluzând creioane, foi, plastilină, jucării etc.

Cand părinţii au nevoie de ajutor...

Există situaţia în care copilul este într-o psihoterapie dar şi părinţii simt nevoia să vorbească cu un psiholog pentru că problema se rasfrânge asupra tuturor membrilor familiei, chiar dacă iniţial au considerat că cea mai mare nevoie de ajutor o are copilul şi nu ei. Pe parcursul terapiei, apar modificări atât în comportamentul copilului cât şi în modul în care relaţionează cu el. Uneori aceste transformări sunt dificil de suportat de către părinţi, care fie sunt nelămuriţi în privinţa mersului terapiei şi efectelor ei, fie au nevoie de ajutor de specialitate pentru a reuşi la rândul lor sa susţină copilul în perioada grea prin care trece.

Există şi situaţia în care copilul nu este într-o psihoterapie dar are un handicap

o boală somatică sau psihică gravă iar îngrijirea lui în cadrul familiei necesită eforturi mari din partea părinţilor, mai ales din punct de vedere al comunicării. Adesea ambii părinţi sau doar unul dintre ei simt nevoia unui suport psihologic, al unei consilieri sau chiar a unei psihoterapii pentru ei înşişi.
De asemenea, un eveniment traumatizant (un accident, o boală, un deces, o despărţire) poate constitui un motiv suficient pentru un părinte sau amândoi de a solicita ajutor din partea unui psiholog.

Autor: Psiholog Anca Munteanu. Citeşte restul articolului aici.