Unde şi când deprindem bunele maniere?

Educaţie - 08 August 2007

• Înapoi
• Printează
• Trimite unui prieten

"Mod de a ne comporta sau de a ne prezenta în societate; comportare, ţinută" apare în DEX-ul limbii române în dreptul cuvântului "maniera". Se continuă cu "ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate", referindu-se la "codul manierelor elegante".

Să ne amintim câteva scene:

Ȋn magazin, copilul ţipă că îşi doreşte cinci maşini si şapte ciocolate, oricât de mult i-ar explica mama sa că nu se poate. Ţipă,se agaţă de produse, trage de rafturi. Răsfăţ? Lipsa manierelor? Este, înainte de toate, lipsa regulilor în familie, lipsa autoritătii părinţilor, eludarea oricăror reguli de către copil. Copilul se comportă aşa cum îi este permis să se comporte sau reproduce experienţe anterioare. Nu este deprins să respecte regulile. Iar dacă părinţii îl ceartă (sau mai grav,îl lovesc!) o vor face in public, astfel încât copilul se va simţi devalorizat şi i se va accentua comportamentul de "frondă".

Ȋn autobuz, se urcă o bunică însotită de nepoţelul său de 5 ani. Ȋntâmplător, cineva se ridică de pe scaun pentru a face loc bunicii să stea. Până aici, este totul frumos. Începe însă surpriza: bunica rămâne in picioare şi îl lasă pe nepoţel să şadă singur pe scaun. Este normal îmi veţi spune! Este copil mic, este aglomerat...Nu, nu este normal! Normal este ca bunică să se aşeze şi să îl ţina pe nepoţel în braţe. Ȋn felul acesta, copilul deprinde şi obişnuinţa de a respecta persoanele în vârsta şi că nu este normal să stea bunica în picioare si el aşezat.

Copilul, împreună cu părinţii sai, mănânca o napolitană şi lasă să-i cadă din mână poleiala. Priviţi de departe, sunt o familie liniştită, care îşi petrec o dupa amiază în parc. Părinţii săi, alături, mănâncă semniţe ci aruncă cojile liniştiţi pe asfalt.

Trei liceeni se urcă în autobuz. Dintr-o dată autobuzul parcă devine neîncăpator, s-a "umplut" de ei. De fapt, este doar autobuzul lor, nu-i aşa?!

Poate vi se pare nefiresc să vorbim de bune maniere atunci când vorbim despre un copil de 3-4 ani. Şi totuşi, modul în care ne adecvăm comportamentul regulilor acceptate de către “bunele maniere” începe să se definească de la cea mai fragedă varstă. Mai întâi în familie, apoi în afara cercului de apropiaţi. Este legat de momentul în care copilul este învaţat să spună "mulţumesc!" sau "bună ziua!".

Acasă, copilul invaţă treptat, în timp, să îşi strângă farfuriile, să îşi facă ordine printre jucăriile sale, să îşi ajute părinţii. Să înveţe să se adreseze părinţilor, bunicilor sau egalilor de vârstă. De fapt, mulţi părinţi sunt foarte incântaţi să îşi audă gâgălicea spunând:"M’esc!" ci se laudă cu politeţea copilului lor. Cel mai uşor va învăţa atunci când nu va exista nici un efort de invăţare, atunci când va "fura" din comportamentul obişnuit al părinţilor săi. Atunci când există o obişnuinţă a respectului celuilalt în familie, nici nu este nevoie să ne propunem să-i transmitem ceva. Va reproduce pur şi simplu acest tip de relaţionare.

Autor Cristina Popescu. Citeşte restul articolului aici.