Negativismul

Psihologie - 18 Iunie 2007

Negativismul (sau perioada disperantului NU)

"Nu vreau", "nu vreau, na!", gesturi şi plânsete de refuz, muşcături sau lovituri, tăvăleli pe jos şi alte variaţiuni pe aceeiaşi temă. Scene rupte dintr-un tablou care cred că vă este bine cunoscut.

De câte ori n-am spus, ajunşi pe culmile disperării în astfel de situaţii, că avem un copil fie prea încăpăţânat, fie prea răsfăţat sau am ales forma frumoasă a explicaţiei, cum că ar fi un copil cu prea multă personalitate. Psihologia spune că negativismul este o etapă a dezvoltării copilului, normală în limitele manifestării tranzitorii şi de scurtă durată. Perioada lui "NU" apare, spun specialiştii, prin neconcordanţa între multitudinea de dorinţe ce apar la copii şi creşterea situaţiilor de frustrare şi interdicţie a majorităţii lor.

Dorinţele, ca şi curiozitatea, apar ca o formă de dezvoltare a personalităţii în formarea copilului. Ele sunt impulsionate de dorinţa de descoperire a tot felul de situaţii. Copilul se implică extrem de puternic, atât mental cât şi afectiv, în aceste descoperiri, iar pe acest font, adulţii intervin cu temperări, cu întreruperi, de cele mai multe ori bruşte şiu neîndemânatice, fără explicaţii suplimentare sau pe înţelesul celor mici. Copii doresc să-şi manifeste personalitatea, dorinţele, curiozitatea, chiar dacă acest lucru înseamnă să treacă adesea peste voinţa părinţilor. Orice părinte îşi doreşte să impună un regim de viaţă ordonat sau să ferească copilul de experienţe neplăcute, deci interdicţiile sunt normale. Absenţa explicaţiilor ulterioare interdicţiei sunt însă de cele mai multe ori carenă în educaţie. Datorită acestui aspect, "ostilitatea" copiilor adesea ia forma crizelor de plâns, de refuz categoric, de agresivitate.

Autor Cornelia Codreanu - psiholog. Citeşte restul articolului aici.

Acest articol a fost preluat de pe