Arta jocului

Educaţie - 31 Mai 2007

Jocul este una din activităţile umane fundamentale. Prin joc, omul îşi satisface imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea imaginară pe care şi-o crează singur.

Pentru copii, jocul este activitate extrem de serioasă şi de importantă. Prin joc, un copil îşi construieşte lumea, o apropie, o analizează şi încearcă să o înţeleagă. Copilul învaţă, îşi antrenează creativitatea şi depune efortul unei activităţi de muncă.

În joc, copiii rezolvă probleme de viaţă.

Copiii nu pot să cunoască lucrurile abstracte decât trecându-le prin experienţă multisenzorială concretă. Prin joc, copiii rezolvă probleme de viaţă, din mediul lor înconjurător fizic şi social, crează soluţii diferite - ceea ce le va dezvolta gândirea, învaţă utilitatea obiectelor, ascultă, înţeleg, se concentrează pe ceea ce fac, devin atenţi, motivaţi şi interesaţi.

La copilul sugar, jocul reprezintă mişcările mâinilor şi picioarelor, care-i produc satisfacţie. Sugarul le repetă, simte că poate să se mişte, să apuce, să tragă, să gângurească şi să silabisească.

Mai târziu, copilul mic începe să prindă obiectele, vrea să le apropie şi să le analizeze, să le descopere şi să le exploreze. Toate informaţiile trec prin simţuri - vede, pipăie, gustă, miroase şi ascultă. Mai târziu le recunoaşte, ştie care-i plac şi care nu. La această vârstă descoperă cu uimire că dacă trage de firul lămpii, aceasta se sparge, trage de faţa de masă şi paharul cade. În această perioadă cunoaşterea şi învăţarea merg împreună cu jocul.

Odată cu mersul biped universul se lărgeşte şi mediul de explorat devine mult mai mare. În această perioadă, mama se ascunde şi copilul o caută. Cu câtă plăcere zâmbeşte sau chiar râde în hohote când jocul se repetă. Apoi, tot mai mult, jocul cuprinde în el pe ceilalţi. Copilul învaţă să se împartă cu alţii, să îi aibă parteneri în joc. Se joacă de-a mama şi de-a tata, apoi de-a educatoarea şi diferiţi eroi.

Referindu-se la dezvoltarea psihosocială a copilului, recunoaştem în evoluţia ontogenetică următoarele tipuri de joc (Barbu Popescu, Şerban, 1994):

jocul copilului sugar - prin zâmbet, privit şi gângurit ca răspuns la atenţia şi îngrijirea adultului. La acest tip de joc suntem interesaţi să identificăm modalităţi de relaţionare între părinte şi copil
jocul solitar - începe de la un an şi este o formă de joc singur a copilului sau cu adulţii din jurul lui
jocul paralel - începe de la 1 an şi 6 luni şi ţine până la 2 ani. Copiii se joacă singuri chiar când sunt împreună cu alţi copii şi conştienţi de prezenţa acestora
jocul asociativ - în acest tip de joc copii se reunesc cu alţi copii pentru a face o activitate, dar nu lucrează împreună şi nici nu colaborează
jocul cooperant - unde copiii se adună pentru a vorbi, pentru a se juca, a realiza acţiuni împreună. Acest tip de joc apare după 3 ani.

Autor Veronica Stancescu - Psiholog-logoped. Citeşte restul articolului aici.

Acest articol a fost preluat de pe