Ne gândim să mai avem un copil. Sperăm să mai avem un copil. Primul născut ne-a adus bucurie şi zâmbete. Mai dorim să retrăim momentele în care un bebeluş ne zâmbea prin somn. Şi gândim că puiul nostru va fi mai fericit dacă ar avea un frate. Sau o soră. Ne închipuim deja imaginea celor doi copii: amândoi fericiţi în jurul bradului, adormiţi, scotocind printre cadouri. Ni se pare acum mai completă imaginea iubirii dintre noi. Încă un copil şi suntem întregi!
Numai că acest întreg trebuie explicat şi primului născut. Explicat şi înţeles de acesta. Pentru a putea înţelege că el, până acum unicul, va fi doar primul născut. Să înţeleagă că îşi va păstra atributul de "unic", dar că îşi va împărţi iubirea cu un frate sau o soră.
Este încă o încercare la care suntem supuşi ca părinţi! Trebuie să ştim cum şi când să-i povestim primului născut despre dorinţa noastră. Este un argument delicat de construit, căci se poate ca puiul să se întrebe dacă nu ne mai este satisfăcător, că ne-a supărat cu ceva. Este adevărat, este posibil ca dorinţa noastră de a mai avea un copil să fie pusă în cuvinte de copilul nostru, care inocent ne va spune: "vreau un frate, vreau o soră"...Este drept, este foarte posibil ca el/ea să îşi dorească doar o păpuşă, pe care să o poată arunca într-un colţ după ce se va plictisi de ea. Acum depinde şi de vârsta copilului nostru. Ideal este ca diferenţa de vârstă să fie mică, sau suficient de mică, astfel încât să nu fim tentaţi să îi punem responsabilităţi mai mari copilului pe umeri.
Autor
Cristina Popescu. Citeşte restul articolului
aici.