Rolul bunicilor in viata copilului

Psihologie - 03 Aprilie 2009

• Inapoi
• Printeaza
• Trimite unui prieten

Dintre persoanele care sunt prezente in jurul nostru si alaturi de copii, bunicii sunt adesea o alegere foarte agreata de catre parinti, fie pentru a-l lasa pe copil in grija lor, fie pentru a le incredinta o parte din educatia copilului sau a le cere sfatul.
Bunicii fac parte din familia largita si ei sunt la randul lor parintii parintilor, au experienta si capacitatea de a lua in grija si de a ingrji copilul.Dar care este rolul cu care sunt ei investiti de catre parinti? Ar trebui sa existe bunici in orice familie? Cine sunt ei pentru copii?

Bunicii si copiii fac parte din generatii diferite, o filiatie intermediata de parinti. Adesea aceasta distantare conduce la conflicte si la atitudini contradictorii cu privire la cresterea si educarea copilului. Uneori tendinta parintilor este aceea de a rupe legatura cu bunicii, adica cu ceea ce este invechit si demodat, cu ceea ce nu mai corespunde vietii moderne actuale.

Una din sarcinile cele mai importante ale bunicilor este aceea de a trasmite valorile si traditiile conservate de-a lungul generatiilor, de a inmana copiilor o mostenire ce le apartine prin recunoasterea lor ca membri ai familiei. Povestile, intamplarile, istoriile, pildele bunicilor sunt incarcate de emotie si de datoria spirituala de a fi ascultate si de cei mai tineri membri ai familiei pentru a-si cunoaste originile si stramosii.

Pentru fiecare copil este importanta atat apartenenta in timpul si spatiul specific varstei sale si societatii in care traieste, cu alte cuvinte apartenenta in familia actuala si in relatiile cu cei ce sunt pe acceasi linie generationala, cat si cunoasterea radacinilor transgenerationale si a familiilor dinaintea familiei sale.
Cu alte cuvinte, bunicii sunt cei care asigura continuitatea spirituala a familiei transmitand tot ceea ce inseamna valori ale familiei si conservand specificul in ciuda schimbarilor ce apar de la generatie la generatie.

Absenta bunicilor semnifica ruperea acestor legaturi transgenerationale si inlocuirea lor cu un gol. Istoria copilului incepe cu istoria nasterii lui insusi si a familiei in care traieste. Lipsesc povestile, miturile, lipseste romanul familial.
Povestea oricarei familii incepe de demult si bunicii sunt figurile inzestrate cu darul de a povesti si de a nu lasa uitarii urmele generatiilor lor.

Adesea bunicii pot lua in grija intreaga familie si se pot transpune in figuri centrale menite sa asigure existenta si siguranta familiei. Au capacitatea de a reintra in rolul parental pentru a duce copilul la gradinita, a merge cu el in parc, a face lectiile impreuna, a se juca sau a-i explica desi par a fi depasiti de fluxul informational si de tehnica.

Copiii investesc cu multa afectiune figura bunicilor si ii rezerva un loc aparte. Fie ca ei sunt o prezenta cotidiana sau doar pe perioada vacantelor, ei populeaza universul interior al copiilor prin amintirile si trairile pe care le parcurg impreuna.
Disparitia bunicilor, prin plecarea lor sau prin decesul lor se constituie intr-un moment deosebit de dificil pentru copil si este nevoie de implicarea familiei in a ajuta copilul sa inteleaga si sa parcurga aceste momente de separare.

Legaturile pe care o familie le pastreaza cu bunicii, modul in care ei sunt parte a vietii ei, daca familia le inmaneaza anumite sarcini sau ii investeste cu anumite functii, locul pe care ei il ocupa in ierahia interna si felul in care ei sunt ascultati si asculta la randul lor glasul celorlalti membri, toate acestea dau identitate specifica si consistenta acelui grup familial compus din mai multe generatii.
Bunicii sunt radacinile inspre trecut si bratele ce poarta inspre viitor tot ceea ce vine din urma si se va transforma pe masura ce este transmis.

Psiholog Cristina Calarasanu
CPAP – Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
cpap.copiisiparinti@gmail.com