Rolul si importanta jocurilor puzzle

Rolul si importanta jocurilor puzzle

Timp liber - 25 Martie 2009

Copiii pot invata din lectii, explicatii, discutii, dar cele mai durabile cunostinte sunt cele acumulate prin experienta.

Abilitatea de a rezolva o problema, oricare ar fi natura ei, de a te concentra pana cand gasesti solutia potrivita este importanta in viata noastra, ca adulti, dar si in cea a copiilor. Pentru a putea deveni adulti descurcareti, capabili sa rezolve orice problema, copiii nostri trebuie sa-si exerseze aceasta abilitate inca de la cele mai fragede varste.

Cu totii stim ca joaca este principalul mod de a invata al copiilor nostri. Prin joc descopera lumea, prin joc descopera vorbirea, prin joc desopera primele litere si cifre. Si, evident, prin joc invata sa rezolve probleme si sa depaseasca obstacole. Jucariile pe care le alegem pentru copiii nostri trebuie sa aiba aceasta capacitate de a-i invata ceva, altfel, nu au niciun rost.

Jocul despre care vorbim acum este unul din cele mai educative pe care le-ar putea avea un copil. Este vorba despre puzzle, care ii incurajeaza pe cei mici sa-si descopere capacitatea de a rezolva o problema, de a depasi un obstacol, de a se concentra asupra problemei de rezolvat. Si asta nu este tot. Prin puzzle, copilul isi dezvolta coordonarea mana-ochi, dar si abilitatile motorii fine. Pentru o manuta inca nesigura, nu este deloc usor, ba chiar este o provocare, sa puna o piesa la locul ei.

Puzzle-uri nu sunt numai cele in care trebuie refacuta o imagine taiata in bucatele mici. In aceasta categorie intra multe jocuri, inclusiv din cele pentru bebelusi. Da, si bebelusii pot rezolva puzzle-uri! Exista centre de activitate care contin o masuta si mai multe piese. Fiecareia din piese ii corespunde un orificiu in suprafata masutei, iar bebelusul trebuie sa o gaseasca. Va vedea ca un cub nu incape decat intr-un orificiu patrat, ca un oval nu incape decat intr-un orificiu oval, etc.

Chiar daca notiunile de oval, patrat, cub nu ii spun nimic la aceasta varsta, incercarile de a potrivi formele intre ele reprezinta pentru bebe o provocare care ii face placere si o problema pe care abia asteapta sa o rezolve. Ii sunt solicitate manutele care trebuie sa faca gesturi fine, dar, pentru ca jucariile sunt colorate, si vazul, care invata sa distinga diferitele culori intre ele. Daca piesele au texturi diferite, se adreseaza unui alt simt, cel tactil. Bebelusii sunt incantati sa atinga diferite obiecte, cu diferite texturi.

Tot in categoria puzzle-urilor intra si jocurile care ii cer copilului sa sorteze diverse elemente in functie de forma sau culoare. El trebuie sa puna cuburile intr-un recipient, mingiutele in altul, si tot asa pana epuizeaza piesele. Cu aceasta ocazie copilul poate sa invete culorile, chiar daca nu poate inca sa le pronunte numele.

Pentru copiii mai mari, exista jocuri care le cer sa sorteze animalele. Fiecare animalut trebuie pus langa puiul sau, ocazie cu care cel mic poate invata cate ceva despre lumea din jur, sau poate sa retina ce sunete scot diverse animale. Alte puzzle-uri le cer sa sorteze obiectele de jucarie in funtie de utilitatea lor: canita cu farfuria, lopata cu grebla. Este inutil sa mai spunem cate poate un copil sa invete astfel despre lumea din jur.

Cititi restul articolului pe www.nou-nascuti.ro

Aboneaza-te la newsletterul Gradinite.com si primesti saptamanal articole pentru parinti pe teme de sanatate, educatie, psihologie si timp liber. Click aici

Articole copii Gradinite.comRSS Articole Gradinite.com


Abonare newsletter Gradinite.com::gradinite particulare si de stat

Mergi pe forum::Gradinite.com::gradinite particulare si de stat

Voteaza poll::Gradinite.com::gradinite particulare si de stat Rezultate poll::Gradinite.com::gradinite particulare si de stat
Gradinite.com on Facebook
Danone



gradinite bucuresti