Roul familiei si gradinitei in dezvoltarea normala a copilului prescolar

Educaţie - 24 Martie 2009

• Share
• Inapoi
• Printeaza
• Trimite unui prieten

In perioada 0-3 ani familia este cea care urmareste, dirijeaza, si actioneaza in mod direct asupra copilului, implicandu-se in activitatea de cunoastere sociala si a mediului inconjurator, in care acesta este un adevarat ,,explorator’. In prima faza in care copilul este in contact numai cu familia (factor educational), aceasta raspunde de trebuintele elementare ale copilului. Cu rabdare, intelegere si multa atentie din partea familiei, copilul dobandeste cunostinte despre propria persoana, are experiente sociale, i se formeaza sentimente de dragoste si respect fata de membrii familiei. Aceasta solicita copilul sa imite gesturi prin care sa raspunda adultilor. In mediul in care traieste copilul importanta este calitatea legaturii dintre parinti si bunici, ce devin modele in viata acestuia.    

Daca copilul traieste intr-o familie toleranta el este tolerant, daca parintii sunt critici devi-ne critic, daca traieste in violenta (verbala sau fizica) acesta va considera ca fiind corecta atitudinea violenta fata de viitori colegi de gradinita.
      
La intrarea in gradinita copilul este ca o carte deschisa, el constituie oglinda univer- sului familial in care s-a dezvoltat. Prin conduita celor din jurul sau, copilul invata sa exprime propriul comportament emotional: sa rada, sa se intristeze, sa devina critic.
Familia echilibrata, cu simtul responsabilitatii fiecarui membru, unul fata de altul, va realiza o disciplinare a copilului, fapt ce in esenta nu poate fi separat de celelalte dimen- siuni ale educatiei, in speta educatia intelectuala si morala.

Cum putem castiga increderea copilului?  
       
O conditie a increderii sale in noi este aceea de a nu-l pacali, ca atare trebuie sa evitam, fata de copil, orice atitudine, orice cuvant suceptibil de a atinge increderea pe care instinctul lui il face sa o aiba fata de parinti sau de cei care se ocupa de educatia acestuia. Daca aceasta incredere dispare, este adesea din cauza factorului educational
(familie, educatoare) care pe nedrept a separat activitatile sale de cele ale copilului, pen- tru ca refuzand sa stea de vorba cu el, sa-l ajute, acesta a dat copilului impresia ca nu este interesat de jocurile, de ocupatiile lui care sunt, sa nu uitam, adevarate exercitii prin care  achizitioneaza noi cunostinte.
      
Datoria adultului este aceea de a-l ajuta si sustine pe copil in ocupatiile lui de ,,cerce-
tare’’. Aceasta cerinta exprima o nevoie care se manifesta, este adevarat, in legatura cu lucruri marunte, dar care pentru copil inseamna esentialul cunoasterii. Daca intrebarile sunt naive, sa le luam in serios. Daca nu facem asa, copilul isi va da  singur raspuns, isi va crea o lume a lui imginativa care va lucra in detrimentul gandirii logice. Gasim acest procedeu la unii adulti carora li se cer explicatii si acestia sunt incapabili sa dea raspunsuri simple pe intelesul copilului, spunandu-i acestuia povesti fanteziste. Nu putem spune ca aceste persone sunt mincinoase, ci mai de graba imaginative. Raspunsurile date de adult vor avea un continut precis, se vor evita raspunsurile de genul ,,da’’, ,,nu’’, pentru ca astfel impiedicam o discutie interesanta pentru copil.
      
Un procedeu interesant in stimularea gandirii copilului este acela de a da raspunsul pana  la jumatate incercand prin intrebari sa obtinem de la acesta descopreirea raspunsului corect, a adevarului cerut de acesta. Intrebarile adresate de adult vor avea un caracter stimulativ (apelam la bagajul de cunostinte dobandite anterior) obligandu-l in felul acesta sa faca un efort ce are o imprtanta capitala in dezvoltarea intelectuala, a gandirii logice.
 
Intrebarile adresate de adult vor fi scurte si clare, pentru a fi intelese de copil.
Daca mai tarziu intalnim adolescenti care-si bat joc de tot si se distreaza pe seama unor lucruri serioase, chiar grave, putem sa ne dam seama ca e foarte posibil sa li se fi dat cand erau mici, raspunsuri ironice la intrebarile puse de ei.    

Crescand, copilul va descoperi la un moment dat ca Mos Craciun nu exista. Inainte de a descoperi acest fapt este bine sa-i comunicam adevarul, ferindu-ne sa-l pacalim pe copil,sa-i spunem lucruri neadevarate, care il pot speria, mai ales la varsta cand are nevoie de liniste si dragoste pentru a nu fi compronisa dezvoltarea sa intelectuala si morala.
 
Cum educam copilul capricios?

Acest caracter deriva, de obicei, dintr-o permisivitate mult prea mare din partea parintilor, dintr-o protectie exagerata, din dorinta de a nu face copilul sa planga si din faptul ca i s-au facut toate poftele. Daca nu se impun rapid si consctructiv reguli, copilul va avea probleme la gradinita si scoala.Va fi aceptat mai greu de colegi pentru ca va fi egocentric si arogant, educatoarele si invatatoarele il vor suporta greu, nu va invata bine, nu va suporta remarcile negative referitoare la comportamentul sau.
      Cum  procedam :
•    Stabiliti reguli simple pe care le puteti aplica, reguli care sa fie intelese de copil
•    Fiti clar si decis asupra regulilor, folosind un ton mai aspru
•    Nu cedati la primele lacrimi, tipete sau tavaliri pe jos
•    Nu incepti sa va certati cu el, aplicati regula si atat
•    Lasati-l sa se joace singur, creand astfel independenta copilului
•    Invatati-l sa astepte (asteptarea il ajuta sa accepte mai bine frustarea si invata sa aiba rabdare)
•    Nu incercati sa-l aparati in fata oricaror probleme aparute (fiti langa el, aratati-i acest lucru, dar lasati-l pe el sa depaseasca problema prin propriile forte.

Un adult hotarat , care stie ce vrea si ce are de facut, il face pe copil sa se simta in siguranta, de aceea il asculta, chiar daca, la inceput s-ar putea sa-i puna rabdarea la incercare. Copiii prefera adultii fermi si siguri pe ei.

In concluzie, da-i copilului libertate, dar stabileste si limite pe care sa le respecte
•    Copilul are voie sa faca orice cata vreme
                  -nu isi face rau lui
                  -nu face rau celorlalti
                  -nu face rau lucrurilor ce-l inconjoara
•    ignorarea acestor limite duce la indisciplina, rasfat, teribilism si accidente
•    dupa fiecare isprava trage concluzii cu el
Ignorarea limitelor duce la deprinderea unui comportament obraznic, malitios, agresiv si violent.

De retimut: A lasa copilul sa faca orice este o greseala grava. El devine rasfatat, nerespectuos, rautacios, agresiv, distrugator si incapatanat.
A nu-i permite sa faca nimic este la fel de grav numai ca efectele sunt altele:
devine timid, dezorientat, tracasat, frustat, temator, neindemanatic, nesigur pe el.

Autor:  Farcas  Iuliana, Educatoare –grad did I