Dezvoltarea copilului. Etape si transformari

Psihologie - 23 Martie 2009

• Inapoi
• Printeaza
• Trimite unui prieten

Inca din perioada intrauterina una din preocuparile principale ale parintilor este modul in care se dezvolta copilul. Daca totul este in parametri optimi, daca bebelusul respecta scalele binecunoscute, daca a atins nivelul specific lunii in care este, cu alte cuvinte daca totul este in ordine, o ordine pe care o putem masura si investiga.
Aceasta preocupare ramane si imediat dupa nastere pentru mult timp, fiecare etapa de varsta a copilului fiind sub lupa acestor comparatii si asteptari privitoare la progresele bio-psiho-sociale.

Cat de repede ar trebui sa vorbeasca? Cand ar trebui sa mearga cu usurinta? Cand ar trebui sa spuna prima poezie? Cate jocuri sa stie? La ce intrebari sa poata raspunde?
O sa ma refer in randurile de mai jos la cateva aspecte legate de dezvoltare si de ceea ce poate aparea pe parcursul acestor etape de transformari intense.

•    Dezvoltarea urmareste asimilarea unor abilitati fundamentale si adaptative pe mai multe planuri: motric, cognitiv, afectiv, social. Fiecare dintre aceste planuri are propria lui dinamica, dar ele evolueaza simultan si dificultatile ce apar la unul din aceste niveluri ingreuneaza dezvoltarea celorlalte. De aceea interesul nu trebuie sa tinteasca in mod special stimularea unuia dintre ele, ci sa faciliteze interactiunea lor si contextul in care ele sa progreseze laolalta. Un moment important pentru stimularea acestei interactiuni este intrarea copilului in gradinita cand el va primi stimuli noi pe toate undele catre toate aceste niveluri. De asemenea, rolul parintilor in dezvoltarea acestor planuri este esential prin capacitatea lor de a veni in intampinarea nevoilor copilului precum si de a identifica dificultatile sau intarzierile.

•    Factorii care influenteaza dezvoltarea copilului tin pe de o parte de ereditate, de mostenirea genetica pe care o primeste copilul la nastere si cu care isi inzestreaza un potential ce poate fi activat si valorificat. Ereditatea este fundamentul pe care se construieste ulterior, este temelia care poate asigura o sustinere si poate creea un context favorabil sau dimpotriva poate genera fragilitate si vulnerabilitate catre o slaba capacitate de a construi si chiar catre o dezorganizare. Pe de alta parte, mediul social este cel care lasa loc incurajarii si amenajarii potentialului cu care este inzestrat copilul. Mediul poate ajuta copilul in dezvoltarea sa oferindu-i resurse, contacte, posibilitati sau dimpotriva poate functiona ca o restrictie, anuland sansa copilului de a se dezvolta si de a progresa prin absenta unor resurse sau a unor beneficii. Un alt factor, educatia este insasi motorul dezvoltarii. Ea este cea care da o forma proprie si structureaza ceea ce copilul a dobandit nativ sau prin experienta nemijlocita cu mediul din jurul sau. Fie ca este informala (dobandita in familie, in parc, la joaca, la muzeu) sau formala (la gradinita, locuri special amenajate), educatia ofera copilului acces la principalul instrument de crestere si perfectionare in directia proprie fiecaruia in parte.

•    Ritmul dezvoltarii este specific fiecarui copil in parte. Dezvoltarea optima este cea pe care o numim armonioasa si echilibrata si tine cont atat de asteptarile noastre ca progres cat si de posibilitatile si tempo-ul copilului. Insa pe parcursul dezvoltarii pot aparea variatii. Astfel sunt copiii care au o dezvoltare precoce, ce depaseste varsta lor cronologica acumuland rapid informatii si abilitati ce corespund unor etape ulterioare. Nevoia de a fi stimulati a acestor copii este mai mare deoarece ei vor fi usor frustrati fiind pusi in situatia de a ramane la nivelul altor copii de varsta lor, nivel pe care ei deja l-au depasit.

Altii copii au un puseu in dezvoltare, o perioada extrem de fecunda dupa care urmeaza o perioada de stagnare sau de latenta in care asimilarea este redusa sau chiar absenta. Este posibil sa fie o pauza necesara ingerarii a ceea ce s-a asimilat deja sau sa fie un blocaj ce survine in urma unor dificultati ale copilului.

In alte situatii dezvoltarea este mai lenta decat ne-am astepta, copilul progresand cate putin si in urma varstei sale cronologice si a altor copii. In aceste conditii este necesar sa depistam ce ingreuneaza progresul copilului si de unde provine aceasta lentoare pentru a vedea daca este o problema psihologica sau una cu implicatii fiziologice sau neurologice.

Uneori, in dezvoltare apar blocaje, desi traseul de pana atunci era unul bun si constant. De obicei aceste blocaje se datoreaza unei situatii ce depaseste posibilitatile actuale ale copilului care este suprasolicitat si nu stie cum sa gestioneze ceea ce are de facut. O reevaluare a cerintelor il poate ajuta sa isi reia bunul mers.
Nu intotdeauna dezvoltarea se produce constant la toate nivelurile de care vorbeam mai sus. Uneori intervin neregulatitati sau inegalitati si apare asa numita dezvoltare heterocronica, in salturi, atunci cand copilul face progrese pe anumite directii insotite de regrese pe alte directii.

•    Pentru a atinge anumite puncte performantiale dezvoltarea trebuie sa stimuleze si sa actioneze constant asupra componentelor identificate ca fiind aptitudinale, adica asupra inclinatiilor copilului catre anumite activitati si abilitati. O aptitudine care este de timpuriu cultivata poate deveni o capacitate temeinica a copilului si poate reusi cu succes in valorificarea ei. O suprastimulare, extrem de variata si de difuza poate conduce copilul catre esec si catre respingerea altor stimulari similare.

Ceea ce este necesar sa retinem in ceea ce priveste dezvoltarea copilului este faptul ca fiecare are propriul sau ritm si propria sa modalitate de a asimila si ca folosirea celorlati copii ca etalon pentru copilul nostru nu numai ca nu este o metoda adecvata, dar ea poate creea disonante intre ceea ce este copilul nostru si ceea ce vedem noi in el.

Psiholog Cristina Calarasanu
CPAP- Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
cpap.copiisiparinti@gmail.com