Sindromul hiperkinetic

Sănătate - 26 Martie 2009

• Share
• Inapoi
• Printeaza
• Trimite unui prieten

Ce este? Cum se manifesta? Se refera la o instabilitate psiho-motorie patologica. Toti copiii prezinta o anumita instabilitate, dar pe perioade scurte, din cauza stresului sau oboselii. Copilul cu sindrom hiperkinetic prezinta o serie de manifestari permanente, neinfluentate major de starea de oboseala, momentul zilei sau alte evenimente.



Acestea sunt:
•     se misca mereu; nu poate sta linistit cateva minute;
•     nu e atent la ce se intampla in jurul lui, nu asculta ce i se spune;
•     nu priveste interlocutorul, da senzatia ca nu aude sau nu-l intereseaza desi uneori retine ce i s-a spus sau executa comenzile primite;
•     nu reuseste sa stea asezat mai mult de cateva minute;
•     intrerupe orice activitate chiar daca la inceput i se pare placuta sau accepta sa o desfasoare (colorat, privit desene animate, modelat plastilina, jocuri de constructie etc);
•     impulsivitate - copilul nu pare sa anticipeze efectele miscarilor sale, lovindu-se adesea de obiectele din jur;
•     comportamentul nu este afectat de pedepse sau recompense.

Cand apare? Cui ne adresam?

Tulburarea este mult mai frecventa la baieti decat la fete si apare timpuriu, adesea inainte de 3 ani. Parintii observa ca cel mic se misca fara incetare, incearca sa-l "educe", sa-l pedepseasca, sa-l atraga in diferite activitati. Sunt frapati de miscarea continua a copilului, de faptul ca nu sta locului cu nici un chip, ca nu are rabdare sa asculte o poveste, un cantec, ca nu-i priveste pe cei din jur.

Desi cunoscuta demult, tulburarea a capatat diferite denumiri: hiperactivitate, sindrom hiperactiv iar mai nou ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder).

Parintii ajung din proprie initiativa sau la indrumarea educatoarei la neuro-psihiatru, unde copilul primeste diagnosticul si un tratament medicamentos. Unii medici recomanda si vizita la psiholog si chiar inceperea unei psihoterapii pentru copil si/sau a unei consilieri psihologice pentru parinti care suporta cu greu comportamentul copilului, sunt cuprinsi de angoasa si disperare si nu stiu cum sa reactioneze.

Ce face psihologul?

In primul rand discuta cu cei care vin cu copilul, de obicei parintii, adica incearca sa afle cam cum au decurs lucrurile pana in prezent. Ce au facut parintii, ce tratamente au incercat, ce efecte au avut, cum au ajuns sa apeleze la psiholog, care sunt manifestarile copilului acasa, la gradinita, ce relatii are cu rudele, cu ce se joaca, care sunt asteptarile lor legate de venirea la psiholog etc.

Apoi urmeaza o intrevedere cu copilul, in care psihologul incearca sa stabileasca un contact, sa vada care sunt reactiile copilului, daca accepta sa ramana fara parinti in cabinet, daca este interesat de jucarii, creioane, prezenta psihologului, cat de grav este deficitul de atentie. Adesea aplica teste de atentie, inteligenta, dezvoltare motorie, scale de dezvoltare etc. Uneori toate acestea nu sunt posibile din prima sedinta, fie pentru ca cel mic nu accepta sa ramana fara parinti, fie din alte motive. In aceste cazuri este nevoie de mai multe sedinte pentru a reusi sa ne dam seama cu adevarat care e problema si ce se poate face.

Urmeaza o etapa in care parintii decid impreuna cu psihologul cum vor continua. Fie vor urma intrevederi in care psihologul va lucra cu copilul, fie parintii vor fi cei care vor veni pentru consiliere, fie ambele. De cele mai multe ori, in dorinta lor de a vedea "rezolvata" problema copilului, parintii neglijeaza suferinta lor sau refuza sa admita ceea ce simt, temerile lor, enervarea, nerabdarea, frustrarea, vinovatia. Aceasta atitudine nu imbunatateste situatia intrucat nici problemele lor nu se rezolva "de la sine". Mai devreme sau mai tarziu, isi vor da seama ca reactiile lor sunt foarte importante pentru un copil cu astfel de dificultati.